Un accident din imprudență s-a produs pe un traseu din localitatea Peresecina al raionului Orhei. Impactul s-ar fi produs la data de 14 octombrie, aproximativ la ora 13:00.
Acesta a comunicat că a avut loc un accident cu implicarea a două automobile și posibil să fie persoane traumate.
Potrivit versiunii preliminare, impactul s-ar fi produs din neatenția unui șofer cu vârsta de 29 de ani, care nu ar fi respectat distanța, lovind cu mașina un alt automobile ce se deplasa din față, pe acceași bandă.
Din fericire, nici o persoană nu a fost traumată și nu au avut nevoie de intervenția medicală.
Poliția a supus automobiliștii testului alcoolscopic, care a arătat 0,00 mg/l în aerul expirat, ceea ce demonstrează că indivizii nu au consumat alcool.
Alte circumstanțe ale accidentului se stabilesc.


