Abuzată timp de doi ani și lăsată însărcinată: Bărbat condamnat la 15 ani de închisoare pentru violul unei copile de 12 ani

Redacția SafeNews

Un bărbat din nordul țării a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru violul repetat al unei fete de 12 ani. Sentința a fost pronunțată în ultima perioadă, iar pedeapsa va fi executată într-un penitenciar de tip închis.

Potrivit dosarului penal, faptele s-au petrecut pe o perioadă îndelungată, între aprilie 2019 și noiembrie 2021. Inculpatul, în vârstă de 35 de ani, a acționat cu scopul de a-și satisface pofta sexuală, întreținând cu minoră mai multe rapoarte sexuale. Ca urmare a abuzurilor suferite, copila a rămas însărcinată.

Din declarațiile victimei, reiese că cele două persoane s-au cunoscut inițial pe rețelele sociale. Bărbatul a reușit ulterior să o ademenească la mai multe întâlniri în persoană. După ce a reușit să se apropie emoțional de fată, determinând-o să se îndrăgostească de el, acesta a recurs la presiuni psihologice. El o impunea victimei să aibă relații sexuale cu el, sub amenințarea că o va părăsi.

PUBLICITATE

Procurorii au înaintat acuzatului învinuirea pentru săvârșirea infracțiunii de viol, pe întreaga perioadă a examinării cauzei penale, inculpatul s-a aflat în stare de căutare.

Sentința care l-a condamnat la 15 ani de închisoare nu este definitivă. Aceasta poate fi atacată prin apel la Curtea de Apel Nord.