Liderul Platformei DA, Andrei Năstase deocamdată nu a primit vreo invitație la evenimentul de învestire a președintei alese, Maia Sandu. Informația a fost oferită de către acesta, în cadrul unei emisiuni televizate.
„ -Ce planuri aveți pentru 24 decembrie, 2020?
-E ajun de Crăciun, așteptăm momentul când Republica Moldova nu va avea nici oficial un președinte vechi și va avea unul nou.
PUBLICITATE– Dar ați fost invitat la evenimentul de învestire a Maiei Sandu?
– Încă nu, dar sunt sigur că o invitație va veni și voi merge, E de datoria fiecărui dintre noi să onorăm instituțiile acestui stat, Președinția și prin prisma unei colaborări pe care am avut-o cu Maia Sandu. De fiecare dată am onorat instituțiile statului, indiferent cine a fost acolo”, a declarat Năstase.
Evenimentul de învestire a Președintelui ales, Maia Sandu, va avea loc pe 24 decembrie, la care va participa și Igor Dodon, Ion Chicu și Zinaida Greceanîi.


