Deşi elevii sunt în vacanţă, numărul de îmbolnăviri de COVID-19 în rândul şcolarilor este, în continuare, în creştere. Potrivit autorităţilor municipale, 2.244 de copii din Chişinău petrec aceste zile în autoizolare, după ce colegii lor s-au infectat cu noul coronavirus, transmite SafeNews.md cu referire la publika.md.
Datele statistice arată că, doar într-o săptămână, 152 de elevi s-au îmbolnăvit, iar numărul de cazuri active a ajuns la 283. De asemenea, şi aproape 200 de profesori din Capitală au contractat noul virus, dar şi 55 de angajaţi din rândul personalului auxiliar. Se atestă o creştere a numărului de îmbolnăviri şi printre preşcolari.
Mai exact, 18 micuţi se tratează de COVID-19, iar 733 sunt în carantină. S-au infectat cu noul coronavirus şi peste o sută de angajaţi ai grădiniţelor.
Menţionăm că vacanţa de primăvară a elevilor a fost prelungită până în data de 15 martie. Totuşi, autorităţile municipale vor solicita Ministerului ca picii din clasele primare să revină fizic la lecţii.

