Scheme la Trușeni: 3 suspecți, inclusiv primarul, plasați în izolator

Redacția SafeNews

Primara de la Trușeni, Stela Munteanu, arhitectul-șef și ex-șeful Întreprinderii Municipale a Primăriei, toți trei reținuți și cercetați într-un dosar de corupție, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Solicitați de Ziarul de Gardă, reprezentanții Procuraturii Generale au comunicat că magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis joi, 16 septembrie, demersurile înaintate de către procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) privind aplicarea măsurii preventive – arestul pentru 30 de zile în izolator în privința primarei de la Trușeni, Stela Munteanu, arhitectului-șef și ex-șefului Întreprinderii Municipale a Primăriei.

„Au fost admise demersurile procurorilor. Trei persoane în arest preventiv pentru 30 de zile. Al patrulea figurant în dosar, reprezentantul unui agent economic, este cercetat în libertate, deoarece colaborează cu ancheta”, a declarat Maria Vieru, purtătoarea de cuvânt a PG.

Reprezentanții CNA susțin că agentul economic a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției și a fost eliberat din custodia autorităților.

PUBLICITATE

La data de 14 septembrie, CNA a descins cu percheziții la Primăria Trușeni. Astfel, primarul comunei, arhitectul-șef, fostul șef al Întreprinderii Municipale a Primăriei și un agent economic sunt cercetați de CNA și procurorii Anticorupție în cadrul mai multor dosare de corupție.

Totodată, CNA a documentat o încercare de preluare abuzivă a unor proprietăți care aparțin unei locuitoare de 73 de ani a comunei Trușeni.