Acasă Istorii din spatele culisei Schema de la pașapoarte: Ultimul document semnat de ex-directorul ASP

Schema de la pașapoarte: Ultimul document semnat de ex-directorul ASP

0

Licitația de circa jumătate de miliard de lei privind achiziția blanchetelor pentru actele de identitate, permise de conducere și certificate de înmatriculare, organizată în aprilie 2021 de fosta conducere a Agenției Servicii Publice (ASP), în frunte cu Vladislav Zara, a fost anulată după ce Corpul de control al prim-ministrului actual a depistat mai multe nereguli.

„Achiziția dubioasă de aproape 500 de milioane de lei, anunțată în aprilie de fosta conducere a ASP, a fost oprită. Sunt foarte multe nereguli legate de această achiziție. 
Aceasta a fost inițiată imediat după ce Curtea Constituțională a decis dizolvarea Parlamentului, cu toate că în planurile de achiziție anuale ale instituției nu era planificată. A fost organizată în grabă, cu multiple încălcări ale legii. Stocurile existente de blanchete erau suficiente pentru cel puțin un an înainte. 
Decalajul enorm al ofertelor primite arată că ceva nu e în regulă fie cu caietul de sarcini, fie cu unele companii participante la acest proces. Cea mai scumpă ofertă era de 480 de milioane de lei, iar cea mai mică – 168 de milioane de lei”, a declarat astăzi premierul Natalia Gavrilița astăzi, în cadrul unui briefing de presă.

„Mi s-a creat impresia că, la final de mandat, fosta conducere a ASP a încercat să prejudicieze statul cu sume enorme. Ieri, în baza acestui raport, această procedură de achiziție a fost stopată. 
Solicit noii conduceri a ASP să analizeze situația creată, contractele în derulare, stocurile existente și să examineze oportunitatea organizării unei noi licitații în mod transparent. Deci, tentativa de prejudiciere a bugetului de stat a fost oprită, dar asta nu este tot.
În cadrul controlului legat de această licitație, au fost descoperite multe alte lucruri, care nu pot fi numite decât scheme de delapidare. 
De aceea, am decis să transmitem acest raport și copiile documentelor ridicate de corpul de control al prim-ministrului Procuraturii Generale, pentru verificarea legalității unor decizii extrem de dubioase luate de fosta conducere a ASP. Acest dosar are circa 600 de file”, a precizat prim-ministrul.

Sursa citată s-a referit la o schemă care ar fi prejudiciat bugetul de stat cu cel puțin 140 de milioane de euro timp de șapte ani.

„La momentul actual, ASP are un contract cu o companie din Lituania prin care din prețul fiecărui pașaport se achită o plată de royalty de 13,6 euro. 
Este vorba de o sumă totală de peste 140 de milioane de euro plătită de ASP din 2014 și până acum. Aceste plăți nu se duc actualmente în Lituania, ci merg la o companie din Bulgaria, care are doar doi angajați. Acest lucru se face cu acordul fostei conduceri a ASP. 
Ultima decizie semnată de fostul director al ASP. În ultima sa zi de muncă, a fost autorizat un transfer de peste un milion de euro către această companie. 
Actualmente, contractul existent este prelungit automat, fără organizarea unui nou tender. Am suficiente motive să consider că această schemă este una de corupție și de delapidare, făcută în detrimentul cetățenilor și în folosul unui grup restrâns de persoane”, a precizat șefa Guvernului.

Prim-ministra Gavrilița a mai subliniat că raportul întocmit de Corpul de control va fi trimis Procuraturii Generale.

„În acest dosar procurorii au date despre companii, transferuri, persoane responsabile și beneficiare de pe urma acestui contract. Am ușurat mult munca procurorilor și finalitatea acestui caz sper să fie recuperarea banilor pierduți. Ieri am primit o scrisoare din partea procurorului general, din care am înțeles că tare vrea să înceapă să lucreze…
Iată, îi punem la dispoziție acest dosar. La fel, dacă o să caute în arhivă, o să găsească și alte zeci de dosare cu ilegalități documentate de Guvernul Maia Sandu. Inclusiv dosarul privind furtul miliardului, „Arena Chișinău”, „Metalferos” și alte dosare despre care de doi ani așteptăm ceva știri, arestări, confiscări, recuperări de prejudicii, dar e liniște mortală”, l-a mai înțepat Natalia Gavrilița pe procurorul general, Alexandr Stoianoglo.

Ziarulnational.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.