La 30 de ani distanță de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, lucrurile în țară nu au evoluat prea mult, iar Moldova va continua să fie încă mulți ani în zona de influență a Rusiei. Cel puțin de această părere sunt moldovenii care au participat, pe parcursul a două zile, în cadrul unui sondaj online realizat pe rețelele sociale ale grupului REALITATEA.
Cei mai mulți dintre respondenți cred că, în prezent, Moldova ia tot mai mult cursul UE.
Cum vi se pare Republica Moldova la 30 de ani de Independență, orientată mai mult spre Est sau spre Vest?
Pro-Europeană – 82,5%;
Pro-Rusia – 17,5%.
Sunt și cetățeni care văd lucrurile altfel. Mai exact, aceștia sunt de părerea că noua guvernare nu este un impediment în planurile Rusiei.
Credeți că Rusia va renunța la Republica Moldova după schimbarea guvernării?
Da – 28,7%;
Nu – 71,3%.
La 30 de ani, moldovenii știu exact cum vor să arate țara noastră în viitor. Cei mai mulți dintre respondenți s-au expus că vor ca Moldova să fie mai aproape de Uniunea Europeană și mai puțin de Federația Rusă.
Care ar trebui să fie orientarea de politică externă a Republicii Moldova?
Pro-Europeană – 86,6%;
Pro-Rusia – 6,8%;
Orientare echilibrată – 6,6%.
Sondajul a fost efectuat în perioada 24-26 august, prin intermediul rețelelor de socializare, Telegram și Instagram. La sondaj au participat 1.855 de respondenți.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.