Acasă Politic Sandu, despre filmulețul trucat: Avem nevoie de o Legislație mai dură

Sandu, despre filmulețul trucat: Avem nevoie de o Legislație mai dură

0

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a comentat în această seară la Jurnal TV filmulețul trucat în care aceasta apare alături de Ilan Șor, liderul Partidului Politic Șor. Șefa statului a precizat că niciodată nu a vorbit cu Ilan Șor sau Vladimir Plahotniuc, transmite SafeNews.md cu referire la jurnal.md.

„Din păcate aceste metode a minți oamenii se complică, evoluează în sensul negativ. Intenția este să prezinte un fals cât mai aproape de adevăr. Tehnologiile noi, pe lângă multiplele beneficii, au și anumite riscuri. Vedem că în RM există un anumit grad de imunitate al cetățenilor la aceste falsuri.

Data viitoare s-ar putea ca această încleiere de imagine să poate fi făcută mai profesionist și să ducă în eroare cât mai multă lume. Avem nevoie de o Legislație mai dură.

Oamenii trebuie să se lupte cu falsurile de la TV, internet. E necesar să putem învăța care sunt riscurile celor care vor să ne mintă și statul trebuie să interprindă măsuri în acest caz”, a declarat Maia Sandu la emisiunea „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

Președinta a mai declarat că aceste falsuri vor dispărea treptat, odată ce se vor opri schemele de corupție, iar fermele de troli nu vor putea fi alimentate financiar.

Sandu a mai precizat că deocamdată nu s-a gândit dacă va acționa sau nu în judecată pe autorii filmulețului trucat.

„Eu sunt în proces de judecată cu Șor și procesul durează deja de 4 ani. Asta este justiția. O să văd ce o să fac și în cazul acesta. Nu am așteptări mari de la justiție”, a conchis Maia Sandu.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.