Cum stabilește motorul de căutare online al Google ordinea în care se afișează rezultatele căutării lor? Plățile pot influența această ordine? Sunt două dintre întrebările la care utilizatorii trebuie să afle răspunsul chiar de la compania Google, consideră Comisia Europeană.
Executivul european și autoritățile responsabile de cooperarea în materie de protecție a consumatorilor au trimis o scrisoare companiei Google în care i se solicită să fie mai transparentă și să respecte legislația UE, avertizând-o că în lipsa unui răspuns, autoritățile naționale din domeniul protecției consumatorilor pot decide, în ultimă instanță, să impună sancțiuni.
„Consumatorii din UE nu pot fi induși în eroare atunci când utilizează motoare de căutare pentru a-și planifica vacanțele. Trebuie să le oferim consumatorilor posibilitatea de a alege pe baza unor informații transparente și imparțiale”, arată comisarul pentru justiție, Didier Reynders.
Astfel, prețurile zborurilor și ale hotelurilor prezentate pe Google ar trebui să fie prețurile finale și să includă comisioane sau taxe care să poată fi calculate în mod rezonabil în avans.
În plus, Google ar trebui să revizuiască condițiile standard ale Google Store, deoarece Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor a constatat că, în unele cazuri, există un dezechilibru semnificativ între drepturile comerciantului și cele ale consumatorului, în detrimentul acestuia din urmă.
În plus, atunci când autoritățile pentru protecția consumatorilor raportează conținuturi care încalcă normele de protecție a consumatorilor, Google ar trebui să elimine sau să blocheze mai rapid accesul la astfel de conținuturi.
Bruxelles-ul așteaptă ca Google să ia măsurile necesare și să comunice Comisiei și autorităților pentru protecția consumatorilor modificările practicilor sale în următoarele două luni.
Comisia va sprijini autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor în ceea ce privește evaluarea răspunsului din partea companiei Google, ținând seama de angajamentele de a-și modifica site-urile web și serviciile asumate de Google. În cazul în care angajamentele asumate de Google nu vor fi considerate suficiente, va avea loc un dialog ulterior.
Autoritățile naționale pot decide, în ultimă instanță, să impună sancțiuni, se arată într-un comunicat.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.