Detalii despre tragicul accident de la Comrat. Cine s-ar face vinovat

Redacția SafeNews

Au apărut noi detalii despre tragicul accident care s-a produs în această seară la Comrat, în urma căruia au murit două tinere, iar șoferii și doi copii de 7 și 2 anișori au ajuns în stare gravă la spital.

Contactat telefonic, Alexei Grosu, șeful-adjunct al INSP, a declarat pentru Deschide.MD că preliminar, șoferul BMW-ului s-ar face vinovat de accident.

„Dânsul se deplasa cu viteză excesivă, când din cauza asfaltului umed, mașina a derapat și a intrat pe contrasens, izbindu-se frontal în cel de-al doilea automobil ce venea din partea opusă și în care se afla o familie cu doi copii. Șoferul BMW-ului ave ca pasageră o tânără în vârstă de 31 de ani”, susține Grosu.

PUBLICITATE

În urma impactului, pasagera din BMW a murit pe loc până la venirea ambulanței, iar celelalte victime au fost transportate la spital.

Din nefericire, soția șoferului automobilului Peugeot, o tânără în vârstă de 27 de ani, a murit în drum spre spital. 

Totodată, este de menționat că șoferul BMW-ului, dar și șoferul automobilului Puegeot și cei doi copii ai săi de 7 ani și respectiv  2 ani, se află în stare gravă și au fost internați în secția reanimare.

deschide.md