VIDEO | Razii nocturne pe Nistru. Inspectorii de mediu au ridicat 13 plase de pescuit ilegal

Redacția SafeNews

Inspectorii de mediu au desfășurat razii nocturne pe râul Nistru și au ridicat 13 plase de pescuit instalate ilegal, folosite în activități de braconaj piscicol. Acțiunile au avut loc în raionul Rezina, în sectoarele localităților Boșernița și Lalova.

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, controalele au vizat prevenirea și combaterea pescuitului ilegal pe mai multe porțiuni ale râului.

În timpul verificărilor, inspectorii au descoperit mai multe plase fără stăpân amplasate ilegal în apă. Astfel, în apropierea localității Boșernița au fost ridicate trei plase, la Ghidirim două, la Saharna alte trei, la Buciușca una, la Lalova două, iar la Popenki încă două plase.

PUBLICITATE

În total, oamenii legii au scos din apă aproximativ 600 de metri de plase monofilament, considerate interzise și utilizate frecvent în activități de braconaj piscicol.

Pentru încălcarea legislației de mediu au fost întocmite procese-verbale contravenționale, iar persoanele responsabile riscă amenzi conform prevederilor Codului contravențional al Republicii Moldova.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului anunță că acțiunile de monitorizare și control vor continua și în perioada următoare, pentru protejarea resurselor biologice acvatice și prevenirea pescuitului ilegal pe apele naturale ale țării.