Scenariile politice după eliberarea controversatului om de afaceri și naș al mai multor grupări politice prorusești din Republica Moldova
Eliberarea controversatului om de afaceri Veaceslav Platon, susțin comentatorii politici, este asociată cu începerea unei noi epoci în viața politică din Republica Moldova. Pe de o parte, unii consideră că interlopul Platon nu urmărește altceva decât să folosească instrumentele statului moldovenesc pentru a-l lăsa fără avere pe rivalul său de moarte, Vladimir Plahotniuc. Pe de altă parte, pentru eliberare sa, bancherul va trebui să îi finanțeze campania electorală lui Igor Dodon. Toată lumea este de acord că rolul lui Platon în „Spălătoria Rusească” îi acordă calitatea de interpus al serviciilor secrete corupte din Rusia, se arată într-un material pe gazeta de chișinău.
Veaceslav Platon a fost eliberat, pe 15 iunie, din închisoare. Procedura prin care a fost pus în libertate este „extrem de rară”, susține președintele Centrului pentru Resurse Juridice din Moldova, Veaceslav Gribincea, și, în plus, cererea de revizuire a fost depusă de o altă procuratură decât cea care îi examinează cauza penală.
Eliberarea lui Platon este „prima parte a unui episod mai amplu în care principalul actor este cu totul altcineva”, opinează Ion Preașcă, unul dintre jurnaliștii care a investigat „Spălătoria rusească” și furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova.
„Platon are de plătit niște polițe cuiva, celor cărora le administra banii. Aceste persoane au investit în băncile moldovenești implicate în «Spălătoria rusească»”, observă Preașcă.
Rolul în cadrul „Spălătoriei Rusești”
„Spălătoria rusească” este o schemă amplă prin care, în 2010–2014, organizații criminale și politicieni corupți au scos din Rusia 20 de miliarde de dolari de proveniență frauduloasă.
Această combinație implică zeci de companii off-shore, bănci, credite false și interpuși. În cele din urmă, procesul a fost legalizat de către judecători din R. Moldova, iar banii spălați au fost risipiți în întreaga Europă. Banii din Rusia au trecut prin Moldindconbank, bancă asociată cu numele lui Veaceslav Platon. Autorii afacerii au preferat judecătorii moldoveni, potrivit „Novaya Gazeta”, pentru că au fost cei mai ieftini la mită.
Gluma unui personaj implicat în această fraudă a devenit proverbială: „Un judecător moldovean costă mai ieftin decât un vameș rus” / «Молдавский судья стоит дешевле российского таможенника».
Este știut că toată această afacere nu putea să fie efectuată fără dezlegarea serviciilor secrete rusești. Potrivit https://fsb.dossier.center/, site finanțat de opozantul rus Mihail Hodorkovski, sistemul administrației de stat din Rusia este construit astfel încât FSB, în special Serviciul Securității Economice, să supravegheze instituțiile financiare de stat din Rusia.
„Sunteți cu toții o grămadă de fraieri”
Din cauza prerogativelor umflate, Serviciul Securității Economice s-a transformat actualmente într-o structură care acoperă, controlează și organizează activitatea ilegală.
Trebuie spus că, în Rusia, dimensiunile operațiunilor financiare ilegale, spălarea și scoaterea banilor în afara Rusiei au dobândit o amploare fără precedent. De exemplu, legalizarea mijloacelor financiare din Rusia și statele fostei URSS, doar prin Danske Bank și Swedbank au depășit 230 și, respectiv, 130 de miliarde de dolari.
Trebuie subliniat, de asemenea, că procurorii moldoveni au remis în instanța de judecată peste zece dosare împotriva judecătorilor pentru implicarea în „Spălătoria rusească” și magistrații moldoveni tac chitic acum.
În 2016, înainte de a fi arestat la Kiev, cu pașaport ucrainean, în cadrul unui interviu acordat pentru Rise Moldova, Veaceslav Platon a calificat „Spălătoria rusească” drept „o investiție financiară”.
„Îmi pare rău să spun asta, dar sunteți cu toții o grămadă de fraieri… Nu ați citit nimic, ați auzit doar… Voi nu știți ce e aia spălare de bani. Dacă tot trebuie să vă învăț, vă explic: Este o cale de legalizare a veniturilor obținute ilegal. Este o infracțiune permisă. Adică trebuie să fie precedată de o altă infracțiune, în urma căreia au fost obținute proprietăți în mod ilegal, dar cărora le-a fost atribuit un aspect legal.”
Și sora lui Veaceslav Platon, Elena, este condamnată în Rusia pentru că în 2013–2014, folosind documente false, a participat la organizarea unui transfer din conturile Zapadny Bank și Banca Landă Rusă (RZB) în cele ale Moldindconbank sub pretextul vânzării monedei.
Conexiunile lui Veaceslav Platon denotă de asemenea implicarea acestuia în furtul miliardului.
Materialul integral în gîsiți pe gazetadechiținău.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.