Un bărbat în vârstă de 57 de ani și-a pierdut viața după ce peste el s-a prăbușit tavanul casei. Acesta a fost depistat sub ruine de către soție, când femeia s-a întors de la muncă și a găsit o parte din casă prăbușită. S-a întâmplat în orașul Tighina, transmite SafeNews.md cu referire la IPN.
Ministerul de facto de interne de la Tiraspol precizează că soții procuraseră recent terenul și au decis să reconstruiască casa veche amplasată pe el.
Ei au demontat treptat unul dintre pereții casei și acoperișul.
Se presupune că bărbatul efectua lucrări când tavanul, cu o greutate de circa o tonă, s-a prăbușit peste el. Corpul neînsuflețit a fost scos de sub ruine de către salvatori.
Tragedia de la Bender vine la o zi de la incidentul tragic de la Stăuceni, unde un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața după ce pe este el s-a surpat un mal de pământ.
Totul s-a întâmplat în timpul unor lucrări de excavare pentru o canalizare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.