Acasă Social MAEIE va restitui banii rămași în urma repatrierii moldovenilor din Gaza

MAEIE va restitui banii rămași în urma repatrierii moldovenilor din Gaza

0

Guvernul interimar a aprobat hotărârea prin care Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) va restitui Fondului de Intervenție al Guvernului o diferență de 24.649,56 lei. În contextul în care, pentru evacuarea a 31 de cetățeni ai Republicii Moldova din Fâșia Gaza, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) i-au fost alocate mijloace financiare în sumă de 150.000,00 lei, transmite SafeNews.md cu referire la realitatea.md.

Astfel, fiind inițial planificată evacuarea a 31 de cetățeni, urmare a solicitărilor parvenite, din Fâșia Gaza au fost repatriați 13 cetățeni ai Republicii Moldova.

Din suma menționată, au fost efectuate cheltuielile în mărime de 125.350,44 lei. În aceste circumstanțe din suma planificată inițial de 150.000 au fost cheltuiți 125.400 lei, soldul neutilizat de alocații constituind suma de 24.649,56 lei, care necesită a fi restituită în bugetul de stat.

În acest context, Proiectul prevede modificarea sumei de 150.000 lei, alocate din Fondul de Intervenție al Guvernului, precum și modificarea numărului cetățenilor Republicii Moldova care au fost repatriați din Fâșia Gaza urmare a conflictului din regiune. 

De menționat că prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.