Lucrările la linia electrică aeriană Vulcănești–Chișinău au intrat într-o etapă decisivă, iar autoritățile spun că infrastructura strategică avansează spre faza finală de implementare.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a efectuat o vizită neanunțată la Stația Electrică Vulcănești pentru a verifica ritmul lucrărilor și respectarea termenelor stabilite în cadrul proiectului.
Potrivit oficialului, în această perioadă au fost livrate ultimele echipamente primare necesare pentru stație, inclusiv transformatoarele de măsură, iar majoritatea acestora au fost deja instalate.
În paralel, echipele de muncitori continuă lucrările de tragere a conductoarelor de bare și finalizează întinderea cablurilor de comandă și control, etape importante înainte de punerea în funcțiune a infrastructurii.
„Am verificat progresul lucrărilor la stația electrică și am discutat cu reprezentanții contractorilor și ai instituțiilor responsabile despre etapele finale necesare înainte de punerea în funcțiune a infrastructurii”, a declarat Dorin Junghietu.
Ministrul a mers și la Stația Electrică Chișinău, unde continuă lucrările de amenajare a canalelor pentru cabluri, construcția căminelor de tragere și executarea subtraversărilor.
Totodată, autoritățile anunță că se apropie de final și montarea containerului destinat sistemelor de protecție.
Linia electrică Vulcănești–Chișinău este unul dintre cele mai importante proiecte energetice ale Republicii Moldova și are rolul de a consolida securitatea energetică a țării și conectarea la sistemul energetic european.

