Scandalul de la Primărie // Chironda, replică pentru Ceban: ”Trebuia să răspundă la telefoan și mesaje”

Redacția SafeNews

Viceprimarul capitalei, Victor Chironda vine cu o replică către primarul Ion Ceban, după ce ultimul a divulgat că subalternul său lipsește nemotivat de la lucru și întârzie cu proiectele. Astfel, la rândul său, Chironda susține că a acceptat invitația lui Ion Ceban să vină la primărie pentru a schimba abordarea în domeniul dezvoltării urbane și a reorganiza acest sistem putred, care a generat orașului nostru atâtea probleme.

„Dacă primarul consideră că Viceprimarii trebuie să facă lucrul de manager de proiecte de amenajare a parcurilor și să semneze acte permisive fără să pună întrebări, atunci nu e deloc așa. Spre regret, în loc să văd suport și ajutor din partea primarului general, am fost îndepărtat de la luarea deciziilor iar în locul meu a fost mereu consultată doamna Dogotaru. Știu că vor urma acuzații de tot soiul. Dar sunt gata să merg până în pânzele albe pentru a realiza ceea ce am promis oamenilor în campania electorală: o administrare corectă și transparentă a procesului de eliberare a actelor permisive în construcții”, a scris Chironda pe o rețea de socializare.

Viceprimarul a comentat și acuzațiile lui Ceban, potrivit cărora acesta nu s-ar prezenta la muncă. Drept argument, Chironda a spus că pentru perioada 13-26 mai a avut concediu de odihnă planificat, însă din cauza infectării cu virusul COVID-19, acesta a fost nevoit să amâne concediul.

PUBLICITATE

„Astfel, la 29 mai, după închiderea concediului de boală am solicitat prelungirea concediului de odihnă nefolosit, cu revenirea la muncă pe data de 14 iunie. Dacă vroia să afle detalii despre starea mea de sănătate nu avea decât să răspundă la telefoane și mesaje”, a conchis Chironda.

Ieri, primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat că Chironda lipsește de la locul de muncă de câteva zile, întârzie cu proiectele și că acest subâect trebuie de rezolvat.

Acuzațiile au venit după viceprimarul Victor Chironda a solicitat suspendarea din funcție a arhitectului-șef al Chișinăului Svetlana Dogotaru, acuzând-o de tentative de autorizare a demolării Hotelului Național din centrul orașului.