Agenție de presă Sputnik Moldova ar avea o listă cu persoane „indezirabile” pentru apariția în textele publicate pe site sau în emisiunile difuzate de postul lor de radio. Mai mult, există cazuri când șefii instituției interzic jurnaliștilor să publice unele materiale și emisiuni, de cele mai multe ori fără să li se explice refuzul. O astfel de experiență „jurnalistică” a avut recent la Sputnik Moldova și ziaristul Valeriu Reniță.
Acesta a declarat ieri în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune TVC21 că, pe parcursul a 5-6 luni cât a activat la Sputnik Moldova, i-a fost interzisă publicarea a aproximativ 6 materiale analitice și difuzarea mai multor emisiuni radio. Anume acest motiv a stat la baza plecării sale, susține Reniță.
Însuși moderatorul emisiunii de la TVC21 la care a participat jurnalistul s-ar afla în lista neagră a Sputnik Moldova.
Reniță a relatat că un caz foarte elocvent a avut loc recent când, în cadrul unei emisiuni, a cerut opinia mai multor experți cu privire la creditul rusesc de 200 de milioane de dolari. Printre interlocutorii săi a fost și un jurnalist specializat în domeniul economic, care a declarat că unele prevederi ale contractului necesită a fi revizuite. Anume din cauza acestei opinii, emisiunea a fost interzisă difuzării, afirmă Reniță.
Precizăm că, între 1991-1993, Valeriu Reniță a fost radioreporter pentru Republica Moldova la Radio „Svoboda” (Liberty) și BBC, iar în anul 1992, în timpul conflictului de pe Nistru, a fost reporter de război pentru Radio Svoboda. Între 2004-2009 a fost director general al Agentiei Informaționale de Stat «Moldpres».
Agenția Sputnik și-a început activitatea în noiembrie 2014 fiind înregistrată de Agenția Internațională de presă „Rossia Segodnea” (Russia Today), de la Moscova, care a fost fondată în 2013 prin decretul președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin. Filiala agenției ruse în Republica Moldova și-a început activitatea în anul 2015. Agenția este finanțată din bugetul Federației Ruse cu circa 100 de milioane de euro anual.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.