Membrii CEC vor reexamina subiectul privind numărul secțiilor de votare, deschise în diaspora. Un anunț în acest sens a fost făcut de către membrul PAS, Radu Marian, pe o rețea de socializare.
Potrivit politicianului, Igor Grosu a anunțat protestatarii că membrii CEC vor reexamina subiectul privind numărul secțiilor de votare, deschise în diaspora, în cadrul ședinței care a început la ora 14:00.
Menționăm că în aceste momente sute de protestatari manifestează în fața CEC, în urma deciziei de a deschide doar 139 de secții de votare în diaspora.
Amintim că, Comisia Electorală Centrală a adoptat pe 5 iunie decizia privind numărul secțiilor de votare pentru diasporă. Astfel, în afara hotarelor R. Moldova, pentru alegerile anticipate din 11 iulie vor fi deschise doar 139 secții de votare, așa cum a fost la alegerile prezidențiale din 2020. Asupra numărului 139 a insistat secretarul general al CEC-ului, fostul socialist Maxim Lebedinschi, chiar dacă Ministerul Afacerilor Interne și Integrării Europene a cerut 190 de secții de votare.
Deși proiectul inițial presupunea deschiderea a 162 secții de votare, propunerea nu a fost agreată, Lebedinschi argumentând că trebuie păstrat numărul de 139 de secții de votare așa cum a fost la algerile prezidențiale. Lebedinschi a insistat pe această cifră chiar dacă colegii săi i-au reamintit că la alegerile prezidențiale mulți cetățeni din diasporă nu au reușit să-și exercite dreptul la vot din cauza numărului mare de alegători și din motiv că la multe secții au fost epuizate buletinele de vot.
În schimb, Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis în cadrul aceleiași ședințe organizarea a 44 secții de votare pentru alegătorii din regiunea transnistreană, ceea ce reprezintă cu două unități mai mult decât la algerile prezidențiale din 2020.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.