Socialiștii vin în apărarea oamenilor legii. Aceștia susțin că și oficiile teritoriale PSRM au fost vizitate de polișito. Despre asta anunță reprezentanții partidului, precizând că „polițiștii au fost amabili”, iar vizita a fost una de control.
„Cu referire la speculațiile apărute în presă despre un pretins control al oficiilor unor partide de către poliție. Precizez că și la oficiile teritoriale ale PSRM au fost astăzi în vizită reprezentanți ai MAI, cum o fac periodic, pentru a se documenta dacă totul este în regulă din punct de vedere al cerințelor de securitate”, spun reprezentanții PSRM.
PSRM susține că polițiștii nu au făcut presiune și au acuzat pe cei din PAS că ar specula.
„Vizitele au fost de informare și nicidecum n-au avut caracter de control sau presiune, cum au încercat unii să speculeze. Polițiștii au fost amabili și au pus în prim plan misiunea lor de a veghea ordinea publică și apărarea proprietății, fie publice sau private. Regretăm că unii politicieni se dau în spectacole și lansează falsuri evidente, pe care le transformă în “bombe mediatice” cu scop de a se victimiza în alegeri. Înclinăm să credem că și lor li s-a explicat foarte clar scopul vizitei oamenilor legii, iar ce a urmat se poate încadra exclusiv în campania de manipulare pe care acești politicieni o practică mereu”, mai spun aceștia.
Amintim că ieri, trei ofițeri ai poliției au vizitat sediul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Despre asta a anunțat secretarul general PAS, Andrei Spînu, printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare. Oamenii legii au comunicat că au ordin de inspectare a sediilor partidelor și a tuturor companiilor. Pe de altă parte, nimeni nu a primit niciun document oficial despre această vizită.
Ulterior, poliția a venit cu precizări, astfel fiind în perioada preelectorală și pentru a nu admite cazuri de vandalizări, deteriorări asupra sediilor partidelor politice, poliția întreprinde activități de informare a reprezentanților partidelor politice.


