Ex-premierul Ion Chicu a venit cu o reacție după ce președintele Maia Sandu, aflată într-o vizită la Edineț, a fost huiduită de un grup de protestatari. Într-o postare pe o rețea de socializare, liderul Partidului Dezvoltării şi Consolidării Moldovei (PDCM), Ion Chicu, a scris că campania electorală, abia începută, derapează într-o manieră brutală și ar putea fi taxată dur de electorat.
„Moldovenii sunt dezgustați de astfel de manevre, la care am asistat ieri cu toții, când președintele țării a fost supusă unor atacuri nedemne la Edineț, puse la cale de către unii concurenți electorali.
Sunt încrezător că oamenii nu își mai doresc să fie martori la astfel de derapaje josnice, cu atacuri la persoană în scopul umilirii simpatizanților unui sau altui partid politic.
În același timp, am convingerea că încercarea unor forțe politice de a atrage președintele țării în dispute electorale – atât în a face campanie unui concurent electoral, cât și prin demoralizarea alegătorilor, este inadmisibilă!
Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei a anunțat din start că ne aşteptăm la o campanie mai corectă şi mai inteligentă din partea contracandidaţilor. Ne dorim o campanie în care să fie puse în dezbatere problemele reale ale oamenilor și ale țării.
PDCM pledează pentru conlucrare și concilierea societății, pentru a realiza proiecte utile tuturor cetățenilor.
Îndemn concurenții electorali să renunțe, cât încă suntem la început de cale, la provocări şi diversiuni de tot felul, organizate cu bună ştiinţă şi rea voinţă.
Lăsați deoparte ceea ce dezbină societatea și generează ură, nu mai recurgeți la atitudini ipocrite şi declaraţii perfide!”, a comentat Chicu.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.