DOC// Sesizare la CEC: Cetățenii sunt sunați și anunțați că Dodon va câștiga

Redacția SafeNews

Fostul ministru al Justiției, Olesea Stamate, susține că tot mai multe persoane au semnalat că sunt telefonate, pentru a participa la un sondaj de opinie și sunt anunțate că Igor Dodon este candidatul cu cele mai mari șanse de a învinge la prezidențiale.

În acest context, Stamate a anunțat că a sesizat deja Comisia Electoral Centrală în acest sens.

”Ultimele zile s-au întețit semnalele de la cetățeni privind apelurile telefonice, un așa-numit sondaj, prin care sunt ”informați” că Dodon este candidatul cu șansele cele mai mari de câștig. În acest context sunt câteva întrebări și solicitări, care le-am adresat, în calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ la CEC, al Maiei Sandu, către CEC și IGP, în sesizarea depusă astăzi:

PUBLICITATE

1. Identificarea persoanelor ce efectuează zilnic apeluri telefonice prezentându-se drept reprezentanți ai Centrului de investigare a opiniei publice, conform datelor expuse în materialul jurnalistic al reporterilor Ziarului de Gardă;

2. Stabilirea sursei de finanțare a activității persoanelor ce efectuează astfel de apeluri telefonice;

3. Verificarea reflectării cheltuielilor pentru astfel de acțiuni de agitație electorală camuflate sub forma unor „chestionări publice”;

4. Tragerea la răspundere a persoanelor vinovate cu informarea în scris despre măsurile întreprinse”, a anunțat Stamate.

știri.md