Liderii partidelor politice din R. Moldova mai au la dispoziție 10 zile pentru a se înregistra la cursa electorală pentru funcția de deputat în Parlament. Astfel, CEC atenționează că 11 iunie 2021 este termenul limită de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților.
În conformitate cu prevederile legale, procesul de desemnare a candidaților începe cu 60 de zile înainte de ziua alegerilor și se termină cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor. Candidații pot fi desemnați de către partide politice și alte organizații social-politice, blocuri electorale, dar și candidați independenți.
Pretendenții la funcția de deputat pot fi persoanele cu drept de vot care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani, dețin cetățenia Republicii Moldova și nu cad sub incidența legii despre statutul deputatului în Parlament și întrunesc alte condiții prevăzute de legislație.
Până în prezent, CEC a înregistrat 9 concurenți electorali, iar alte 7 dosare se află în proces de examinare.

