A început procesul de distribuție a motorinei oferită de România: Lista primilor agricultori ce vor primi în această săptămână ajutor

Redacția SafeNews

Procesul de livrare a motorinei, din cadrul ajutorului umanitar oferit de România, a început la, 31 mai 2021, în prima săptămână fiind planificată pentru distribuție o cantitate de 728 de tone către 46 de agricultori, afectați de seceta anului trecut, de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, informează Agenția Rezerve Materiale.

Astfel, ieri, 31 mai 2021, a fost livrată motorina către agenți economici din Drochia, Criuleni, Orhei, Dondușeni, Ștefan Vodă, Tohatin, Florești.

Astăzi, 1 iunie 2021, este livrată motorina către agenți economici din Cantemir, Leova, Florești, Căușeni, Ștefan Vodă, Drochia. 

PUBLICITATE

Reprezentanții Agenției Rezerve Materiale, cât și reprezentanții agentului economic contractat pentru serviciile de distribuire a motorinei, coordonează toate procedurile de distribuție, pentru buna desfășurare a mecanismului de livrare a motorinei.

Graficul de livrare către beneficiarii finali va fi stabilit de către Agenția Rezerve Materiale săptămânal, de comun cu agentul economic – distribuitor și beneficiarii finali de ajutorul umanitar și publicat pe paginile oficiale ale Agenției Rezerve Materiale, AIPA și agentul economic contractat pentru serviciile de distribuire a motorinei.

Agenția Rezerve Materiale îndeamnă agricultorii să dea dovadă de responsabilitate și receptivitate pentru buna desfășurare a procesului de distribuție a motorinei.

Amintim, la data de 28 mai curent, Comisia interdepartamentală pentru ajutoarele umanitare a adoptat Decizia cu privire la aprobarea listei beneficiarilor finali de ajutor umanitar extern acordat de către România și a mecanismului și de livrare a motorinei către beneficiarii finali.