La opt ani și jumătate de la vânătoarea din Pădurea Domnească, tragedie care a provocat un strigăt național, cu multe amânări, trei fiind doar în ultimele două luni, magistrații de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) au pus punct final dosarului. Curtea Supremă de justiție a pronunțat decizia motivată, iar potrivit documentului Gheorghe Crețu rămâne a fi singurul inculpat vinovat de moartea lui Sorin Paciu, tânărul care și-a pierdut viața în urma partidei de vânătoare din anul 2012, transmite SafeNews.md cu referire la zdg.md.
Decizia motivată care conține 271 de foi, a fost pronunțată la data de 30 martie de către Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din care fac parte magistrații Vladimir Timofti (președinte), Nadejda Toma, Iurie Diaconu, Elena Cobzac și Victor Boico.
Gheorghe Crețu rămâne a fi singurul inculpat vinovat de moartea lui Sorin Paciu. În decizia motivată se menționează că magistrații au admis recursul avocaților directorului ÎS Rezervația Naturală „Pădurea Domnească” de atunci Denis Irimciuc și inginerului pază şi protecţie a pădurii în cadrul Rezervaţiei Naturale „Pădurea Domnească” de atunci Valeriu Svistun, cei doi fiind liberați de pedeapsă penală, în legătură cu intervenirea termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.
Tot potrivit deciziei motivate a CSJ, magistrații au admis recursul ÎS Rezervația Naturală „Pădurea Domnească” și au casat parțial decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 04 martie 2019, în latura civilă, în partea dispunerii încasării prejudiciului material și moral în valoare de 200 de mii de lei către familia victimei. Astfel că familia lui Sorin Paciu, tânărului ucis la vânătoare, nu va încasa prejudiciului material și moral din contul ÎS Rezervația Naturală „Pădurea Domnească”.
Decizia Colegiul penal lărgit al CSJ
„Se admite recursul ordinar declarat de către ÎS Rezervația Naturală „Pădurea Domnească”, se casează parțial decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 04 martie 2019, în latura civilă, în partea dispunerii încasării prejudiciului material și moral din contul ÎS Rezervația Naturală „Pădurea Domnească” în beneficiul lui Paciu Adriana, Paciu Ion și Paciu Galina,
„Prin decizia din 30.03.2021, Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiție a decis: „Se resping, ca inadmisibile, recursurile ordinare declarate de către procurorul în Procuratura de circumscripție Bălți, Dubăsari Valeriu, de către avocatul Caragia Elisaveta în numele succesorului părții vătămate, Paciu Adriana, de către avocații Munteanu Petru și Munteanu Victor în numele părților civile Paciu Ion și Paciu Galina și de către inculpatul Crețu Gheorghe și avocatul acestuia Ploșnița Emanoil.
Se admite recursul ordinar declarat de către avocatul Ciobanu-Nițuleac Vladislav în numele inculpaților Irimciuc Denis și Svistun Valeriu, se casează parțial decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 04 martie 2019, în latura penală, în privința lui Irimciuc Denis xxxxx și Svistun Valeriu xxxxx, se rejudecă cauza și se pronunță o nouă hotărâre în această parte după cum urmează: Irimciuc Denis xxxxx și Svistun Valeriu xxxxx se recunosc vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (1) Cod penal, cu liberarea de pedeapsă penală, în legătură cu intervenirea termenului de prescripție de tragere la răspundere penală.
Se admite recursul ordinar declarat de către ÎS Rezervația Naturală „Pădurea Domnească”, se casează parțial decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 04 martie 2019, în latura civilă, în partea dispunerii încasării prejudiciului material și moral din contul ÎS Rezervația Naturală „Pădurea Domnească” în beneficiul lui Paciu Adriana, Paciu Ion și Paciu Galina, se rejudecă cauza și se pronunță o nouă hotărâre în această parte prin care: Acțiunile civile înaintate de către succesorul părții vătămate, Paciu Adriana și de către părțile civile Paciu Ion și Paciu Galina împotriva ÎS Rezervația Naturală „Pădurea Domnească” cu privire la încasarea prejudiciului material și moral, se resping. În rest, dispozițiile deciziei contestate se mențin”, se arată în decizia motivată.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.