Diacov, despre cazul Natei Albot: “Poate că mai sunt deputați care fumează, dar nu au fost prinși”

Redacția SafeNews

Președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, refuză să dea aprecieri incidentului cu implicarea Natei Albot, care anterior a fost prinsă pentru deținerea drogurilor. Totuși, potrivit acestuia, responsabilitatea aparține în totalitate partidului care a inclus-o pe listă.

„Nu veți scoate acum de la mine aprecieri, nu am așa nărav, însă lucrul ăsta trebuie demonstrat, trebuie văzut. Este responsabilitatea partidului care a inclus această persoană. Eu nu știu în realitate cum stau lucrurile de aceea nu vreau să judec. Sigur că este o chestiune nouă pentru politica moldovenească, nu știu dar poate mai există deputați care fumează (n.r. marijuana) și nu au fost prinși”, a declarat Dumitru Diacov.

Ulterior, deputatul a adăugat că alegătorii vor lua o decizie pe 11 iulie.

PUBLICITATE

Precizăm că la 21 mai, Nata Albot a anunțat că se retrage de pe lista partidului PAS pentru alegerile parlamentare anticipate. Anunțul a fost făcut la două zile după ce liderul PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a declarat în cadrul unei emisiuni că, un candidat cu nr.8 de pe lista unui partid, este o persoană, care anterior a fost prinsă pentru deținerea drogurilor.