Acasă Politic Primarul Iașului către Chicu: Cum poți să te superi pe un repetent...

Primarul Iașului către Chicu: Cum poți să te superi pe un repetent la istorie că ia note mici?

0

Declarațiile denigratoare ale premierului R.Moldova la adresa României au stârnit indignare și peste Prut. După ce Ministerul de Externe de la București, dar și mai mulți europarlamentari au catalogat afirmațiile lui Ion Chicu ca fiind absolut inacceptabile, și primarul municipiului Iași a venit cu o reacție. Acesta scrie că nu s-a supărat pe premierul de la Chișinău, pentru că nici nu a avut mari așteptări de la el. Totuși, Mihai Chirica subliniază că, prin afirmațiile sale, Chicu a jignit milioane de basarabeni care au și cetățenie română.

„Scuze publice, domnule Chicu, vremelnic premier al Republicii Moldova. Ne pare nespus de rău, domnule Chicu, vremelnic prim-ministru al Republicii Moldova, că ați ratat șansa de a rămâne, cât de puțin, în cartea de istorie a Moldovei. Dar nu suntem supărați, și știți de ce? Pentru că nu aveam și nu am avut așteptări de la domnia voastră. Cum poți să te superi pe un repetent la istorie că ia note mici? Dar bunul simț, tradițional, al tuturor românilor, oare unde este? Cum credeți că vă privesc românii din Basarabia, când ați jignit pe cei care au venit să-i ajute?”, întreabă retoric edilul.

Totodată, Mihai Chirica îi amintește șefului Cabinetului de miniștri de la Chișinău că România, din puținul ei, a ajutat cetățenii din dreapta Prutului. Primarul a remarcat că cei care conduc R.Moldova calcă în picioare propriii cetățeni.

„Tot ce a făcut și va mai face România pentru cetățenii Basarabiei este pentru că această națiune este călcată în picioare de proprii ei conducători, este umilită și sărăcită, vândută la străini și, mai nou, jignită. Ați jignit România, românii, limba română, istoria noastră comună, moșii și strămoșii noștri, pe propria dumneavoastră mamă și pe copiii care-i aveți. Ați vorbit urât în limba română despre țara care, cu același grai, a întins o mână de ajutor. Și nu suntem o țară bogată, dar din puținul nostru am dăruit celor care au același sânge ca noi. Ați jignit milioane de basarabeni care au și cetățenie română, au copii aici la școală, au afaceri prospere la noi și se uită cu mândrie la istoria noastră comună”, scrie Chirica.

Primarul de Iași i-a mai amintit lui Chicu de sacrificiul medicilor români, care au venit în R.Moldova pentru a lupta cu noul virus și pentru a intinde o mână de ajutor personalului medical de aici.

„Nu ne-am supărat, căci nu merită atenția ceea ce ați spus despre noi toți, dar imaginați-vă cum ar fi fost dacă germanii din estul zidului Berlinului îi apostrofau pe germanii din vest? Oare ce înțelegeți de aici? Se pare că mai nimic. Nu suntem supărați, domnule Chicu, chiar dacă ne-am îmbolnăvit medicii, îngrijind pe ai noștri. Și știți de ce? Pentru că nu va dura foarte mult și dumneavoastră n-o să mai fiți nimic, dar absolut nimic, ci doar o pată roșie pe o floare albă – Basarabia!”

În concluzie, edilul a mărturisit că: „m-ați făcut să-i iubesc și mai mult pe frații mei din Moldova”

Amintim că, după ce europarlamentarul Siegfried Mureșan a scris că Guvernul actual al R.Moldova a eșuat în implementarea reformelor, premierul Ion Chicu a publicat un text ofensiv la adresa acestuia, utilizând calificative și un limbaj non-diplomatic, agresiv. Mai mult, în postare, prim-ministrul aduce critici și României, scriind că aceasta „geme de cea mai mare corupție din Europa”, asta în condițiile în care Guvernul de la București a oferit o donație de aproape 3,5 milioane de euro pentru R.Moldova în lupta cu COVID-19.

Textul premierului a fost criticat de mai mulți parlamentari, iar Ministerul român de Externe a emis o reacție dură, în care scrie că asemenea declarații „sunt complet inacceptabile și își exprimă dezacordul puternic față de conținutul acestora”.

Mai mulți lideri de partide din R.Moldova, dar și deputați ai Parlamentului European au criticat aceste ieșiri ale premierului R.Moldova.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.