Le-au dat o mână de ajutor, apoi i-au amendat: Bărbați, prinși pescuind ilegal

Redacția SafeNews

Patru pescari amatori au fost surprinși în această dimineață, 6 mai, cum scoteau din apele de frontieră două plase pline cu pește. Ilegalitatea a fost consemnată de către angajații Sectorului Poliției de Frontieră Cuconeștii Noi, în jurul orei 05:30.

Aflată în misiune de serviciu pe direcția Horodiște – Sărata, patrula a fost alertată de prezența a 4 persoane în zona de responsabilitate. Monitorizați câteva minute, s-a constatat că aceștia se aflau la pescuit, dat fiind faptul că au început a scoate din apele râului Prut plase destinate pentru a prinde pește. 

La scurt timp, polițiștii de frontieră s-au apropiat, oferind o mână de ajutor pescarilor, scoțând pe mal două plase de monofilament cu lungimea totală de 160 metri, după care i-au documentat conform art. 332, al.(1) al Codului Contravențional al Republicii Moldova. 

PUBLICITATE

Bărbații cu vârstele cuprinse între 25 și 45 de ani și-au recunoscut vina comunicând că peștele este pentru consum propriu. 

Mai mult, 5 kilograme de pește de diferite specii au reușit să se prindă de cele două plase aruncate în apele râului Prut.