Întreprinderea moldo-rusă Moldovagaz a început recalcularea costului gazelor naturale, consumate de persoanele juridice în perioada 1 ianuarie 2018 – 16 martie 2018, pentru o sumă totală de circa 304,4 milioane lei (inclusiv TVA). Potrivit unui comunicat de presă, procesul va fi finalizat în termen de 4 luni, începând cu luna mai a acestui an, transmite SafeNews.md cu referire la Mold-street.com.
Compensații primesc doar persoanele juridice
În cazul persoanelor juridice active (consumatori existenți), suma totală recalculată va fi de 98,573 milioane lei (inclusiv TVA). Este planificată compensarea a 25,02 milioane lei în luna mai, 26,407 milioane lei în iunie, 26,02 milioane lei în iulie și 21,13 milioane lei în august.
Totodată, în cazul persoanelor juridice inactive (deconectate pentru datorii, au reziliat contractul de furnizare, au intrat în procesul de insolvabilitate etc.), suma totală recalculată va fi de 24,14 milioane lei (inclusiv TVA).
În luna mai, valoarea compensației pentru această categorie de consumatori se va ridica la 6,415 milioane lei, în iunie 6,5 milioane lei, în iulie 5,16 milioane lei, în august 6,06 milioane lei.
În același timp, sumele plătite anterior de către întreprinderile din complexul termoenergetic vor fi compensate în luna mai printr-o plată unică sau prin stingerea creanțelor și obligațiunilor reciproce.
În cazul SA Termoelectrica cifra va fi de 161,36 milioane lei, iar SA CET-Nord – 20,303 milioane lei.
Decizia de recalculare a costului gazului consumat a fost luată pe baza hotărârii Consiliului de Administrație al Agenției Naționale de Reglementare în Energetică în aprilie 2021, care a obligat repetat compania Moldovagaz să efectueze recalculările ce se impun pentru consumatorii noncasnici, în valoare totală de 282,29 milioane lei (fără TVA).
Deciziile ANRE au putere retroactivă?
Amintim că, pe 16 martie 2018, ANRE a adoptat o decizie de a reduce cu 20,3% tarifele la gaze, iar Moldovagaz și subsidiarele ei urmau să aplice această hotărâre din 1 ianuarie 2018, adică să recalculeze retroactiv facturile achitate în primele luni ale anului 2018 de către toți consumatorii până la data aprobării noilor prețuri reglementate.
Premierul de atunci, Pavel Filip, a fost cel care a promis că decizia ANRE va fi aplicată retroactiv, iar furnizorul de gaze va găsi o soluție de returnare a plăților făcute deja la tariful vechi, mai mare.
Decizia ANRE de a aplica retroactiv tarifele la gaze a fost criticată și apreciată ca una politică și incorectă.
„Așa se întâmplă când ANRE se implică în jocuri politice: nu se termină cu bine. Ideea cu aplicarea retroactivă a tarifelor a venit de la premierul Pavel Filip. Agenția putea, însă, să spună că nu e posibil și să adopte o decizie clară și corectă, ca să nu apară asemenea confuzii și interpretări”, declara în anul 2018 pentru Mold-Street.com expertul Victor Parlicov, fost director general al ANRE.
Inițial, Moldovagaz nu a contestat decizia ANRE și a recalculat facturile achitate, însă doar pentru consumatorii casnici, susținând că prevederile hotărârii ANRE nu sunt valabile și pentru companii sau instituții. Aceasta a generat acuzații de discriminare a consumatorilor de către monopol și litigii în instanțe.
Însă dacă pentru recalculul facturilor consumatorilor casnici a fost nevoie peste 100 milioane lei, pentru cele ale consumatorilor noncasnici era vorba de o sumă de aproape 3 ori mai mare (circa 300 milioane lei).
Așa că a urmat un litigiu ce a durat aproape trei ani. Mai multe despre acest caz citiți aici.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.