Vladimir Plahotniuc, fostul lider, nu mai are vreo legătură cu formațiunea și nu există vreo posibilitate ca oligarhul fugar să revină cumva în formațiune. De această părere este președintele de onoare al Partidului Democrat Dumitru Diacov.„Poate să revină doar acolo la partidul Pentru Moldova sau Pro-Moldova, atât”, a declarat Dumitru Diacov în cadrul unei emisiuni.
Plahotniuc a fugit din țară în iunie 2019, când a pierdut guvernarea și a avut o discuție cu ambasadorul SUA la Chișinău.
În luna iunie curent, Procuratura Generală a solicitat și autorităților din Statele Unite ale Americii să-l extrădeze pe Plahotniuc, după ce a primit confirmarea aflării acestuia pe teritoriul SUA. Plahotniuc a părăsit SUA înaintea alegerilor prezidențiale și s-a aflat periodic în Turcia sau în Cipru.
Pe 16 noiembrie 2020, autoritățile competente ale Turciei au comunicat că Vladimir Plahotniuc nu se mai află pe teritoriul lor, după ce acesta ar fi părăsit țara la 4 octombrie.
Precizăm că potrivit Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, fostul președinte al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, anunțat în căutare, în contumacie, deține cetățenia turcă.
Plahotniuc este învinuit pe trei capete de acuzare: „crearea și conducerea unei organizații criminale”, „escrocherie” și „spălare de bani”, săvârșite în proporții deosebit de mari.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.