Consiliului Suprem de Securitate s-a întrunit ieri, 23 aprilie, în ședință. Potrivit unui comunicat emis presei, la ședința CSS s-a abordat subiectul „Riscul subminării ordinii constituționale a Republicii Moldova”.
În decizie, CSS recomandă Procuraturii Generale să se autosesizeze și să investigheze acțiunile deputaților care au adoptat hotărâri ce vizează înlocuirea judecătorilor CC, precum și ai altor subiecți care potențial au participat la planificarea acestor acțiuni, sub aspectul uzurpării puterii de stat.
Totodată, CSS recomandă Serviciului de Informații și Securitate să analizeze riscurile la securitatea statului din perspectiva acțiunilor anticonstituționale, să antreneze toate forțele pentru menținerea cadrului legal existent și să prevină şi, în caz de necesitate, să intervină prompt în vederea stopării tentativelor de acaparare forțată a instituțiilor constituționale.
Totodată, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării i se recomandă să nu admită antrenarea instituțiilor subordonate şi a unităților Forțelor Armate în acțiuni neconstituționale, să se abțină de la emiterea sau executarea ordinelor neconstituționale.


