Acasă Politic Pavel Filip: „Ne jucăm. Închidem, deschidem, ședințe. Asta se numește joc politic”

Pavel Filip: „Ne jucăm. Închidem, deschidem, ședințe. Asta se numește joc politic”

0

„Țara are nevoie de un Guvern, bun sau rău deja nu mai contează. Astăzi a fost ratată această șansă”, a declarat președintele PDM, Pavel Filip, în cadrul unei conferințe de presă.

„Foarte rău este că o coaliție formată din deputați care au furat țara rămân cu un Guvern în demisie unde încă mai trag sfori. Rău este că un partid cu 15 deputați vrea să-și asume singur Guvernarea. Este un război între doi politicieni unu care nu știe să piardă și unul care nu știe să câștige. E greu de spus care au fost adevăratele intenții ale exercițiului de azi dar se pare că PAS și Președinția vor ca țara să rămână în continuare în haos. Vor să mai ia vre-o zece deputați dar acești deputați ne vor costa mult”, a declarat Filip. 

Precizăm că în ședința Parlamentului de astăzi, deputații urmau să dezbată proiectul de hotărâre pentru aprobarea Programului de activitatea al Guvernului și acordarea votului de încredere cabinetului de miniștri propus de Igor Grosu. În sală s-a constatat lipsă de cvorum, după ce deputații din Partidul Socialiștilor și cei din platforma parlamentară Pentru Moldova, din care face parte și Partidul politic Șor, au părăsit sala de ședințe.

Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a declarat că subiectul cu privire la învestirea Guvernului Grosu a fost epuizat.

Este a doua tentativă eșuată de învestire a Guvernului, după care, potrivit legislației, urmează dizolvarea Parlamentului și alegeri parlamentare anticipate.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.