Procuratura raionului Drochia va avea un nou procurur-șef. Este vorba despre fostul procuror-șef al orașului Bălți, Viorel Tureac. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de Consiliul Superior al Procurorilor. Totuși, voturile membrilor CSP nu au fost condiționate de răspunsurile oferite de Tureac, ci de asigurările date de procurorul general, Alexandr Stoianoglu, care a precizat că îl consideră pe Viorel Tureac un bun specialist.
Membrul CSP, Emanoil Ploșniță, a fost curios de ce Tureac a decis să candideze pentru funcția de procuror-șef la Drochia, având în vedere că experiența pe care o deține i-ar fi permis să țintească spre funcții mai înalte.
Tureac a răspuns că la baza deciziei sale au stat factori obiectivi:
Întrebat ce planuri are pentru dezvoltarea procuraturii din raionul Drochia, Viorel Tureac a declarat:
Totuși, răspunsul nu a fost pe placul unor membri CSP.
Procururul General, Alexandr Stoinanoglo, a ținut, însă, să-l contrazică pe membrul CSP, dând asigurări că Tureac ar fi un specialist desăvârșit.
În replică, membrul CSP, Emanoil Ploșniță, a declarat că va vota pentru candidatura lui Tureac doar pentru că procurorul general îl consideră o candidatură potrivită pentru această funcție.
Viorel Tureac are 28 de ani de experiență în Procuratură. 13 ani a activat în calitate de procuror șef la Bălți, iar alți 4 ani a fost adjunct al procurorului de Bălți.
Potrivit nordnews.md, Viorel Tureac, declara în anul 2019 o avere de 2 421 236 mii de lei, dintre care 700 mii de lei provin din Fonduri de investiții. Familia Tureac deține și mai multe imobile, iar cele 2 garajuri, un apartament, un alt bun imobil și un apartament din care deține ¾ din proprietatea bunului, adaugă la averea familiei alți 1 165 266 de mii de lei. Peste 310 mii de lei au fost obținuți în 2018 de către soții Tureac din salarii, Viorel Tureac primind lunar un salariu de peste 21 de mii de lei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.