Sistemul medical din Chişinău este aproape de colaps. Din cauza numărului în creștere a bolnavilor de COVID-19, pacienții care nu au loc în spitalele din capitală sunt direcționați către cele mai apropiate spitale raionale. Potrivit Ministerul Sănătății, acest lucru se face deja de două săptămâni pentru a scoate de sub presiune spitalele municipale.
În imposibilitatea de a mai reprofila alte spitale municipale pentru pacienții infectați cu noul coronavirus, Ministerul Sănătății a decis să apeleze la cele raionale, unde sunt mai multe locuri libere. Astfel, pacienții confirmați pozitiv la Centrul COVID-19 de la Moldexpo sunt internați în spitalele din Anenii Noi, Ialoveni, Călărași, Strășeni și Hânceşti.
”Pe 6 martie am deschis suplimentar paturi în raionul Strășeni 30 de paturi, pe 7 martie am activat 40 de paturi în spitalul raional Anenii Noi, 20 de paturi pe 9 martie le-am activat în Călărași, și 40 de paturi în spitalul raional Hâncești le-am activat ieri”, a menționat Tatiana Zatîc, ministrul interimar al Sănătăţii.
Ministrul sănătății susține că medicii din raioane au o pregătire la fel de bună. În contextul recordului de decese înregistrat miercuri, autorităţile în sănătate înseamnă în continuare oamenii să respecte măsurile de siguranţă.
Joi, 11 martie, au fost confirmate pozitiv cu coronavirus alte 1896 de persoane, iar alte 37 de persoane au decedat în urma complicațiilor.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.