Recent pe blog-ul lui Eugen Luchianiuc, au fost publicate mai multe documente oficiale care ar atesta existența unui dosar în care figurează numele lui Vitalie Dragancea, consilierul prim-ministrului Republicii Moldova, Ion Chicu.
La data de 04.09.2017, Procuratura Anticorupție inițiază urmărirea penală cu referire la acțiunile ilegale ale factorilor de decizie ai Instituțiilor Publice: „Institutul de Standartizare din Moldova, „Institutul Național de Metrologie” și Î.S. „Centrul de Metrologie Aplicată și Certificare”.
Astfel, Vitalie Dragancea, actualul consilier al Prim-ministrului Ion Chicu, care în perioada anilor 2011-2016 ocupând funcția de administrator al Institutului Național de Standartizare și Metrologie, ulterior reorganizat în Institutul Național de Metrologie și Centrul de Metrologie Aplicată și Certificare, este cercetat penal fiind suspectat de încheierea unor contracte ilegale cu Alexandr Tribușean, administrator al întreprinderilor S.R.L. „Dagl Construct” și Î.L. „Intermobil-Tribusean”.
Din informația operativă publicată de Eugen Luchianiuc și anume o ordonanță a ofițerului de urmărire penală din cadrul CNA, s-a constata existența mai multor abateri procedurale dar și executorii, care au cauzat prejudicii financiare instituției de stat.
La baza inițierii urmăririi penale se pare că ar sta un act al Inspecției de Stat în Construcții, care la data de 07.07.2017, la solicitarea Centrului Național Anticorupție, a întocmit un Proces Verbal în care se reflectă abaterile constatate atât în serviciile de lucrări efectuate de companiile de construcții administrate de domnul Alexandru Tribusean, cât și în cheltuielile suportate din bugetul Institutului Național de Standartizare și Metrologie administrată atunci de Vitalie Dragancea.
Pe lângă faptul că o serie de lucrări nici nu au fost executate, o bună parte au avut costuri exagerate, s-a mai dovedit și faptul că și contractele au fost întocmite cu abateri de la legea 96-XVI din 13.04.2007 „Privind achizițile publice” și Regulamentul achizițiilor Întreprinderilor de Stat. Astfel contractele și negocierile au fost efectuate direct între Institutul Național de Standartizare și Metrologie ca beneficiar și Alexandru Tribusean ca antreprenor.
Solicitat de Paranteze.md, Vitalie Dragancea, a declarat că articolul publicat de Eugen Luchianiuc ar fi de fapt presiuni asupra persoanei sale din partea celor care sunt „disconfortați” de activitatea sa actuală.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.