Acasă Istorii din spatele culisei Dorin Chirtoacă: ”Astăzi Morari este vocal, iar în 2017, tăcea mâlc și...

Dorin Chirtoacă: ”Astăzi Morari este vocal, iar în 2017, tăcea mâlc și continua să fabrice dosare penale.” Reacția șefului suspendat al PA

0

”Astăzi Morari este vocal, iar în 2017, tăcea mâlc și continua să fabrice dosare penale.” Este reacția lui Dorin Chirtoacă, fost edil al capitalei, după ce ieri, Viorel Morari a făcut declarații în privința mai multor persoane cu funcții înalte în stat.

În anul 2017, când a început hărtuirea cu dosare a subsemnatului, i-am facut o listă întreagă, în birou, lui Morari cu crime și hoții din RM. Acolo figurau Dodon, Greceanîi, Plahotniuc etc.
El s-a uitat, a spus că Greceanii “a întors” creditul de la “Cojușna -Vin”, în rest a tăcut și a continuat fabricarea dosarelor penale așa avea nevoie regimul, inclusiv împotriva subsemantului, a scris Dorin Chirtoacă pe pagina sa de facebook.

Acesta a ținut să amintească că a denunțat public și a depus mai multe demersuri la procuratură. Rezultatul, însă a fost zero, potrivit dânsului.

Amintesc că am denunțat public și am depus mai multe demersuri la procuratură încă începând cu anul 2010, legate de privatizările făcute de Dodon și Greceanîi în folosul lui Plahotniuc (de ex: privatizarea restaurantului “La Izvor” și a insulelor din parc etc). Inclusiv dovada întoarecerii banilor la Institut, primiți nejustificat de Dodon, am prezenta-o public, în conferințe de presă și pe internet etc. Rezultatul a fost zero, timp de 10 ani, zero este și acum, a încheiat Chirtoacă.

Portalul SafeNews.md a luat legătura cu procurorul-șef suspendat al Procuraturii Anticorupție, pentru a oferi o reacție în urma învinuirilor publice aduse de liderul PL Dorin Chirtoacă.

Domnul Chirtoacă știe să facă postări siropoase pe facebook. Eu însă prefer să operez cu fapte. Tocmai din acest motiv vin cu o întrebare către domnul Chirtoacă: dumnealui nu are nimic împotrivă dacă aș face publică discuția noastră din timpul audienței?, a declarat Viorel Morari

Mai mult decât atât, Morari susține că este gata să participe în cadrul unei dezbateri publice alături de Chirtoacă, iar ultimul să aleagă singur timpul și chiar postul de televiziune pe care îl preferă.

Amintim că în cadrul emisiunii ”Cabinetul din Umbră” de la jurnal tv, șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari a făcut la multe declarații atât în privința președintelui Dodon, cât și a Procurorului General, Alexandr Stoianoglo.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.