O variantă de coronavirus identificată iniţial în Marea Britanie se răspândeşte rapid în Statele Unite cu o creştere dublă a numărului de cazuri la fiecare 10 zile, ameninţând să provoace un nou vârf epidemic, potrivit unui studiu, scrie AFP. Studiul publicat online, duminică, nu a fost încă evaluat de colegi, dar oferă analiza cea mai cuprinzătoare până acum a propagării variantei B.1.1.7 în cea mai afectată ţară de pandemie, transmite SafeNews.md cu referire la Stirileprotv.ro.
O echipă de cercetători condusă de cercetători de la institutul Scripps din San Diego a analizat o jumătate de milion de probe de teste colectate din ţară din vara trecută.
Fără să efectueze secvenţierea pentru fiecare dintre ele, ei au reuşit să identifice o anomalie specială care era un semn “fiabil” (de identificare) pentru variantă.
Cercetătorii au analizat şi secvenţierea genetică completă, un proces lung, pentru 212 probe.
Cercetătorii au descoperit că tulpina a intrat în Statele Unite prin mai multe puncte în noiembrie 2020 şi în ciuda unei frecvenţe de depistare destul de scăzute în prezent, se aşteaptă să devină forma dominantă a virusului până în martie.
Echipa a adăugat că rata de transmitere a fost de cel puţin 35 la 45% mai mare decât variantele mai comune şi că prevalenţa s-a dublat la fiecare 10 zile.
Marea Britanie s-a confruntat cu un val devastator al Covid-19 după ce B.1.1.7 a devenit tulpina dominantă din ţară. Varianta a fost depistată şi în mai multe ţări europene, între care Portugalia şi Irlanda.
“B.1.1.7 este mult mai contagioasă – deci poate copleşi rapid o ţară”, a scris pe Twitter Ashish Jha, decanul şcolii de sănătate publică al Universităţii Brown, ca răspuns la studiu.
Dacă Irlanda a reuşit relativ să stopeze epidemia de coronavirus la finalul lui 2020, varianta B.1.1.7 a provocat în ianuarie un val exponenţial după care se recuperează în prezent.
Statele Unite sunt ţara cea mai afectată de pandemie ca număr de morţi, cu mai mult de 460.000 de decese la 27 de milioane de cazuri recenzate, potrivit unui bilanţ al Universităţii Johns Hopkins.
Dar ultimul vârf observat în ţară datează din 8 ianuarie, iar numărul de cazuri a scăzut de atunci.
Varianta britanică ar putea totuşi să provoace un nou val şi răspândirea ei este mai rapidă în Florida, potrivit studiului.
Autorii acestui studiu fac apel ca autorităţile americane să crească capacităţile sistemelor lor de supraveghere genomică la Covid-19.
Vaccinurile actuale autorizate în SUA rămân eficiente contra variantei, în timp ce folosirea de măşti reduce drastic transmiterea.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.