Acasă Politic DOC // PSRM atacă din nou Curtea Constituțională

DOC // PSRM atacă din nou Curtea Constituțională

0

Deputații PSRM cer Consiliului Superior al Magistraturii sancționarea judecătorilor Curții Constituționale Liuba Șova, Nicolae Roșca și Domnica Manole prin eliberarea acestora din funcție. Potrivit socialistului Vasile Bolea, cei trei „au încălcat jurământului depus, prin divulgarea secretului deliberării la alegerea Președintelui Curții Constituționale și admiterii ingerințelor în activitatea Curții”.

Astăzi am depus o sesizare în adresa CSM cu solicitarea de a atesta abaterile disciplinare ale magistraților Curții Constituționale Liuba Șova, Nicolae Roșca și Domnica Manole, pornind procedurile disciplinare și sancționarea magistraților prin încetarea mandatelor de judecător al Curții Constituționale, pe motivul încălcării jurământului depus, prin divulgarea secretului deliberării la alegerea Președintelui Curții Constituționale și admiterii ingerințelor în activitatea Curții. Argumentele de rigoare sunt descrise în sesizare”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Amintim că, anterior, deputații PSRM au atacat masiv Curtea Constituțională, acuzând magistrații că ar ceda în fața unor „grupări criminale și obscure”. Campania de discreditare a activității CCM vine ca urmare a deciziei Înaltei Curți prin care a fost suspendată intrarea în vigoare a prevederilor acordului de credit de 200 milioane de euro din partea Federației Ruse.

Mai mult, și Igor Dodon a încercat să șantajeze Curtea Constituțională. Acesta a declarat, în cadrul unui briefing, că, în cazul în care judecătorii nu vor aproba legea privind creditul rusesc de 200 de milioane de euro, atunci, începând cu 1 mai, nu se vor achita pensiile și salariile.

Ulterior, magistrații Înaltei Curți au venit cu o reacție la acuzațiile politicienilor, atenționându-i că asemenea afirmații „afectează nu doar autoritatea Curții Constituționale și a judecătorilor ei, ci subminează și autoritatea Republicii Moldova ca entitate statală în fața propriului popor și în fața partenerilor internaționali”.

De precizat că acum o lună, coaliția PSRM-PDM a majorat componența CSM cu patru membri noi. Sursele Deschide.MD scriau anterior că este vorba despre persoanele afiliate celor două formațiuni politice. În acest sens, PSRM și PDM ar deține la această etapă majoritatea în cadrul Consiliului.

deschide

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.