Socialiștii anunță că vor decide dacă susțin învestirea Guvernului Gavrilița doar după dezbaterea subiectului în ședința plenară a Parlamentului. Decizia a fost luată în cadrul Consiliului Republican al PSRM, iar despre acest fapt a anunțat pe pagina sa de facebook, președintele PSRM, Igor Dodon.
„Fracțiunea parlamentară a PSRM va participa la ședința Parlamentului unde va fi dezbătută componența și programul de guvernare a candidatului desemnat de președintele Republicii Moldova. Decizia de votare sau nevotare va fi luată de Executivul Politic al PSRM după dezbaterile din plenul Parlamentului”, a anunțat Dodon.
Totodată, socialiștii au aprobat programul politic al formațiunii și noua componență a Executivului Politic. Din acesta vor face parte:
– Igor Dodon, Președintele PSRM
– Zinaida Grecianîi, Președintele Parlamentului Republicii Moldova
– Vlad Batrîncea, secretarul executiv al PSRM
– Daria Colomieț, “Garda Tânără”
– Alla Dolință
– Corneliu Furculiță, liderul fracțiunii parlamentare a PSRM
– Oleg Lipskii, organizația teritorială Chișinău
– Irina Lozovan, organizația teritorială Ocnița
– Alla Pilipețcaia, organizația teritorială Soroca
– Eduard Smirnov, organizația teritorială Basarabeasca
– Alexandr Suhodolski, organizația teritorială Comrat.
Totodată, Dodon anunță că PSRM a mai decis să participe în calitate de concurent electoral la alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei, din 4 aprilie. Lista candidaților pentru fiecare circumscripție va fi examinată și aprobată de Executivul Politic al PSRM.
Amintim că Maia Sandu a desemnat-o pe Natalia Gavrilița drept candidat la funcția de premier. Ea urmează să prezinte Parlamentului componența Executivului și programul de activitate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.