Acasă Alegeri 2020 Președinta organizației teritoriale PAS din Florești spune că în Casa de Cultură...

Președinta organizației teritoriale PAS din Florești spune că în Casa de Cultură din oraș, ieri, a avut loc agitație electorală. Reacția CEC și IGP

0

O întâlnire ce a avut loc în Casa de Cultură din orașul Florești, în Ziua Tăcerii, a ajuns în vizorul poliției. Și asta după ce autoarea postării, președinta PAS, susține că oamenii ar fi fost adunați de reprezentnați ai PSRM. Imagini video de la fața locului au apărut în spațiul online, iar din ele se văd zeci de oameni, adunați în incinta instituției, transmite Safenews.md cu referire la tv8.md.

Tot acolo au fost surprinse mai multe pungi negre, despre care reprezentanta PAS afirmă că ar fi pomene electorale. Partidul Socialiștilor nu a venit, deocamdată, cu o reacție. În schimb, primarul orașului, care a fost prezent la întrunire, a negat faptul că adunarea a avut un caracter electoral.

Imaginile au apărut în această dimineață pe rețeau socială Facebook. Potrivit autoarei postării, Larisa Novac, care este și președinta organizației teritoriale a Partidului Acțiune și Solidaritate, întâlnirea a avut loc în sala Casei de Cultură din orașul Florești. Femeia spune că a fost sesizată în jurul orei 9 de un grup de cetățeni care i-au spus că acolo ar avea loc o întâlnire electorală, condusă de președintele organizației teritoriale PSRM. În sală, mai spune ea, chiar în primul rând, se afla și primarul orașului Florești, socialistul Iurie Gangan.

LARISA NOVAC, PREȘEDINTA ORGANIZAȚIEI TERITORIALE PAS, FLOREȘTI: „Am mers la fața locului ca să vedem ce se întâmplă. Depistăm că sunt adunați cetățeni. Asta deși este ziua tăcerii, iar întrunirile electorale nu ar trebui să aibă loc. Tot acolo sunt consilieri din partea PSRM. Mai mult, pe scenă sunt pachete negre pline, cu nu știu ce”.

Larisa Novac mai spune că, așa cum i-au relatat câțiva oameni, în pungile negre s-ar fi aflat produse alimentare.

LARISA NOVAC, PREȘEDINTA ORGANIZAȚIEI TERITORIALE PAS, FLOREȘTI: „Dimineața, m-au sunat cetățeni și mi-au spus că la sediul PSRM, până la ora 9, câteva mașini au încărcat aceste pungi. Le-au dus la casa de cultură”.

Femeia a sesizat oamenii legii în privința acestui caz. O cerere, afirmă, va fi depusă și la Comisia Electorală Centrală privind investigarea cazului. Nu am reușit să discutăm cu președintele organizației teritoriale al PSRM. În schimb, contactat de tv8, primarul orașului Fălești, Iurie Gangan, care a refuzat să înregistrăm apelul, a negat că a fost o întâlnire electorală. Potrivit lui, în pungile negre se aflau măști de protecție și șervețele umede, care au fost împărțite membrilor Birourilor Electorale.

Am încercat să obținem o reacție oficială de la purtătoarea de cuvânt a Partidului Socialiștilor, însă aceasta a spus că, deocamdată, nu poate oferi un comentariu. Nu ne-a răspuns la apel nici purtătoarea de cuvânt a candidatului independent susținut de socialiști. Iar secretarul Comisiei Electorale Centrale, Maxim Lebedinschi, ne-a spus că toate cazurile legate de agitația electorală în ziua tăcerii ține de competența poliției.

MAXIM LEBEDINSCHI, SECRETAR CEC: „Aduc aminte că, conform Codului Electoral, zilele de sâmbătă și duminică sunt zielele tăcerii. Nu se permite agitația electorală. În cazul în care se constată o abatere, aceasta constituie contravenție și este de competența colegilor din Poliție să stabilească existența sau inexistența acesteia.”

Între timp, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției a confirmat faptul că poliția a fost sesizată. Însă, când polițiștii de sector au ajuns la Casa de Cultură, acolo nu se mai afla nimeni.

MARIANA BEȚIVU, PURTĂTOARE DE CUVÂNT, IGP: „Într-adevăr, astăzi, în jurul orei 10, Poliția din Florești a fost sesizată precum că în Casa de Cultură s-ar face agitație electorală. Polițiștii de sector au plecat la fața locului, însă ușa era încuiată. Nimeni nu se afla în casa de cultură. Ulterior, persoana a prezentat polițistului niște imagini video. În prezent, cazul este înregistrat. Se stabilesc toate circumstanțele.”

Startul alegerilor turului II va fi dat mâine începând cu ora 7.00. Astăzi și mâine, în ziua alegerilor, agitaţia electorală este strict interzisă, atât de candidați, cât și de persoanelor lor de încredere. În aceste zile nu este permisă nici apariţia candidaţilor la emisiuni televizate sau radiofonice.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.