Maia Sandu, candidat la funcția de președinte a venit cu un mesaj către toți primarii din Republicii Moldova
Stimate primar,
Oamenii au încredere în Dvs. Au încrederea și așteptarea că anume dumneavoastră le veți schimba viața în bine. Însă pentru asta este nevoie ca la nivel național să avem lideri buni, care se gândesc la oameni și sprijină primarii.
De rezultatele acestor alegeri depinde ce se va întâmpla în comunitățile noastre în următorii ani.
Înainte de toate, oamenii au nevoie să le fie redată încrederea în țara lor și în ziua de mâine. Chiar dacă Dvs. faceți eforturi considerabile pentru a îmbunătăți condițiile de viață în localitățile pe care le conduceți, dacă oamenii nu vor avea speranța că Moldova merge pe calea cea dreaptă, localitățile noastre vor rămâne fără oameni. Lucrurile trebuie să se îmbunătățească și la nivel local, și la nivel național.
Voi respecta și voi fi avocatul independenței APL.
În primul rând, pentru că o administrație publică locală independentă este un pilon important al bunăstării și democrației. Democrația va deveni o realitate când primarii nu vor mai fi folosiți de partidele de la guvernare după bunul plac, ci când vor răspunde doar în fața legii și a oamenilor care i-au ales. Voi lupta împotriva abuzurilor comise de CNA, procuratură, ANI, alte instituții centrale, folosite pe post de bâtă politică împotriva primarilor.
Voi fi de partea primarilor pentru alocarea corectă a resurselor bugetului pentru finanțarea proiectelor și voi munci pentru atragerea fondurilor externe pentru aceste scopuri.
O mare parte din proiectele la nivel local se realizează cu fonduri externe. Azi statul alocă puțini bani pentru proiecte la nivel local din bugetul de stat (prin FEN, FDR etc). Aceste resurse nu pot crește din cauza crizei economice, care va afecta serios economia noastră în următorii ani. Noi trebuie să creștem semnificativ finanțarea externă pentru aceste scopuri. Mă angajez să aduc, în următorii 4 ani, fonduri externe în valoare de 10 miliarde de lei pentru finanțarea proiectelor în localități pentru rezolvarea problemelor localităților. În special, cred că e nevoie de fonduri externe pentru ca să rezolvăm problema apei și canalizării, problema gestionării deșeurilor, probleme care necesită surse considerabile și care nu pot fi rezolvate din bugetele mici ale localităților. O să negociez cu finanțatorii externi adoptarea unor mecanisme de finanțare directă a acestor proiecte de către donatori, ocolind guvernul sau consiliul raional pentru a evita alocarea resurselor după criterii politice. De asemenea, o să negociez cu donatorii reducerea mărimii contribuției locale pentru ca mai multe localități să poată obține finanțare.
Voi fi de partea APL pe problema descentralizării.
Anul trecut am promovat păstrarea veniturilor de la impozitul pe venitul persoanelor fizice în bugetul local și voi continua să susțin creșterea independenței financiare a APL. Nu voi promulga legi care încalcă principiul transparenței, dacă acestea vizează administrația publică locală, dar nu au fost consultate cu APL sau încalcă principiul autonomiei financiare.
Pentru ca să salvăm comunitățile noastre e nevoie de două lucruri – crearea locurilor de muncă și îmbunătățirea condițiilor de trai și voi susține fiecare primar care lucrează pentru atingerea acestor obiective, indiferent de culoarea politică a acestuia.
Independența politică, independența financiară și acces la resurse pentru proiecte comunitare – acestea sunt angajamentele pe care mi le asum în calitate de Președinte. Voi lucra alături de primari pentru oameni.
Maia Sandu
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.