Acasă Alegeri 2020 CEC a prezentat modalitățile de votare pentru studenți și elevi

CEC a prezentat modalitățile de votare pentru studenți și elevi

0

Comisia Electorală Centrală (CEC) a precizat modalitățile de votare pentru studenții și elevii cu drept de vot. Potrivit unui comunicat de presă, studenții și elevii pot vota prin două moduri.

Pe 15 noiembrie 2020, în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, studenții și elevii, pot vota în felul următor:

·         prezentându-se, în ziua votării, la secția de votare unde domiciliază sau își au reședința valabilă conform actului de identitate. În cazul în care studenții și elevii cu drept de vot au și domiciliu și reședință valabilă, aceștia vor vota la secția de votare în a cărei rază teritorială își au reședința;

·         adresându-se la biroul electoral al secţiei de votare în raza domiciliului sau reşedinţei valabile şi să-şi ia un certificat pentru drept de vot, care le permite să voteze în oricare altă secţie de votare din țară. Această procedură este accesibilă până pe 14 noiembrie curent, iar certificatul se eliberează la prezentarea actului de identitate.

În ziua alegerilor, în baza certificatului pentru drept de vot, aceștia vor vota pe listă electorală suplimentară, iar certificatul va rămâne la biroul electoral al secţiei de votare.

Dacă în primul tur al alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, studenții și elevii cu drept de vot și-au declarat locul nou de ședere, fiind incluși în lista electorală de bază, atunci, pe 15 noiembrie, aceștia vor putea să-și exercite dreptul la vot la aceiași secție de votare.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.