Un bărbat grav bolnav a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru o vătămare corporală neînsemnată
Pe 19 august 2020, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, l-a condamnat la trei ani de închisoare pe un bărbat încadrat în grad de dizabilitate severă, care are jumătate de corp afectat de paralizie și suferă pe deasupra de epilepsie și diabet zaharat. Acesta a fost tras la răspundere pentru violență în familie, după ce acum doi ani a avut o altercație cu concubina sa, care era asistentă judiciară. Deși poate conduce mașina cu o singură mână, el a fost pedepsit pentru că ar fi bătut-o pe femeie, aflându-se la volan. În timpul urmăririi penale, victima a anunțat de mai multe ori că-și retrage plângerea, adresându-se inclusiv la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Femeia scria că s-a adresat la poliție cu o plângere contra concubinului la solicitarea șefului ei, magistratului Ghenadie Pavliuc, care era la acea vreme vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, iar în prezent este șeful Judecătoriei Ciocana. Fosta asistentă dădea de înțeles că judecătorul o agresa sexual, dorind să întrețină cu ea relații amoroase.
Condamnatul Vitalie Cazacu poveștește că o cunoaște de mai mulți ani pe V.E., căreia i-a cumpărat o mașină, i-a închiriat mai multe apartamente în Chișinău și a angajat-o în calitate de juristă la firma sa. Cu toate acestea, afirmă bărbatul, ei n-au trăit prea mult împreună, având în vedere inclusiv starea sănătății sale. Pe 1 martie 2018, femeia s-a angajat în calitate de asistentă la Judecătoria Chișinău, sectorul Centru, funcție pe care a deținut-o doar cinci luni. După cum scria mai târziu V.E. la CSM, ea a fost nevoită să-și dea demisia de la judecătorie, ca urmare a acțiunilor magistratului Ghenadie Pavliuc.
Fără cunoștință de două pe zi
Dosarul penal în privința lui Vitalie Cazacu a fost intentat după seara de 10 mai 2018. Acesta spune că în ajun a mers la Judecătorie, pentru a lua de la V.E. cheile de la apartamentul său, pe care i le dăduse cu o zi înainte. „Când am ajuns la ea la serviciu, ușa biroului era închisă. Am sunat-o și mi-a spus că e în birou, dar m-a rugat să plec. Am bătut la ușă de mai multe ori, i-am cerut să deschisă, dar ea nu se lăsa înduplecată”, relatează Cazacu. Atunci el ar fi ieșit, așteptând-o afară, iar când a telefonat-o repetat, ea l-ar fi anunțat că se află la poliție. Ar fi mers și el într-acolo, de unde s-ar fi îndreptat ambii spre casă. A doua zi, adaugă Cazacu, el s-a oferit să o ducă la serviciu cu mașina, dar pe drum între ei s-ar fi iscat o neînțelegere, care a degenerat într-o altercație fizică. În aceeași zi, cei doi au fost supuși expertizelor medico-legale, medicii constatând că ambii au suportat vătămări corporale neînsemnate. Însă poliția a deschis un dosar penal doar în privința lui Cazacu.
În plângerea depusă la poliție pe 11 mai, V.E. scria că a fost maltratată de Cazacu în timp ce acesta se afla la volan, chiar dacă partea stângă a corpului bărbatului este paralizată. Femeia a fost declarată parte vătămată de către procurorul care a gestionat inițial dosarul – Veaceslav Cernalev, finul lui Ghenadie Pavliuc, în prezent magistrat și el la Judecătoria Ciocana. Vitalie Cazacu a fost reținut în aceeași zi și, din spusele sale, ar fi fost bătut și umilit de către polițiști. „M-au dus într-o pădure și îmi spuneau că sunt un deșeu al societății și că locul meu e numai la pușcărie”, subliniază condamnatul. Tot pe 11 mai 2018, se arată într-un extras de la Spitalul de Urgență, Cazacu și-a pierdut cunoștința în fața anchetatorului în cadrul procesului de judecată, când se punea în discuție arestarea sa preventivă, și a fost internat în spital. Peste câteva ore, când și-a revenit, a fost preluat de poliție, însă iarăși și-a pierdut cunoștința și a fost adus la spital, se menționează în același document.
Pe 19 mai, după ce a fost externat, avocații lui Cazacu au solicitat instanței să nu-l priveze de libertate, motivând că acest fapt i-ar putea pune în pericol viața. Însă judecătorii l-au pus sub arest preventiv pentru 30 de zile – perioadă pe care Vitalie Cazacu a petrecut-o în pușcărie. Ciudat e și faptul că, în încheierea magistratului Vitalie Budeci de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, data indicată a reținerii inculpatului nu este 11 mai, ci 19 mai…
„Mi se făceau complimente indecente, propuneri și diferite promisiuni”
Pe 14 septembrie 2018, V.E. a solicitat procurorilor să claseze dosarul penal, anunțându-i că-și retrage plângerea depusă contra presupusului său concubin, pe care ar fi scris-o „într-o stare de stres, favorizată de mai mulți factoi externi ce nu au legătură cu Vitalie Cazacu, acesta nefiind vinovat de infracțiunea ce i se impută”. Cererea i-a fost respinsă, iar peste o lună, pe 17 octombrie, femeia a depus o plângere la CSM, în care a scris că respectivul proces a fost intentat cu participarea judecătorului Ghenadie Pavliuc, care, dorind să întrețină cu ea relații sexuale, i-ar fi promis că o va izbăvi de Cazacu. Ea sublinia că a fost asistenta unui alt magistrat, însă era deseori acostată de către Palvliuc. „Mi se făceau complimente indecente, propuneri și diferite promisiuni”, remarca autoarea plângerii. Potrivit ei, în seara de 10 mai 2018, ar fi primit indicații de la Pavliuc să se rețină în birou până la plecarea judecătoarei și a grefierei cu care lucra. După încheierea zilei de lucru, vicepreședintele Judecătoriei s-ar fi înfățișat în biroul ei și ar fi încuiat pe neobservate ușa. „Presupun că scopul de a încuia ușa a fost acela de a întreține un raport sexual”, notează ea. În același timp, adaugă V.E., a început să o telefoneze Vitalie, care se interesa de ce întârzie și când va veni acasă. Neștiind cum să procedeze, femeia i-ar fi spus că mai are de lucru. Dar peste vreo jumătate de oră, în timp ce Pavliuc nu se lăsa dus, s-au auzit bătăi în ușă. Cazacu îi cerea insistent să deschisă. „M-am panicat și nu știam cum să procedez (…) Văzând starea de nervozitate a lui Vitalie Cazacu și indiferența lui Ghenadie Pavliuc, fiind în stare de șoc, am sunat la 112 ca să chem poliția să-l liniștească pe Vitalie Cazacu și să pot ieși din incinta Judecătoriei”, menționează V.E. După ce i-a spus lui Vitalie că a chemat poliția și i-a cerut să plece din Judecătorie, bătăile în ușă au încetat, iar mai târziu ar fi plecat și Pavliuc. Ea a mers la o secție de poliție, unde a venit apoi și Cazacu, unde amândoi ar fi dat explicații.
A doua zi, mai scrie femeia, Ghenadie Pavliuc ar fi chemat-o în biroul său, promițându-i că „va organiza totul pentru ca Vitalie Cazacu să nu mă mai deranjeze niciodată și să nu-mi mai controleze timpul liber”. Judecătorul i-ar fi cerut să depună o plângere, precum că Vitalie o obijduiește și o bate, și ar fi sunat pe cineva de la comisariatul de poliție Buiucani, pe care l-ar fi anunțat că va veni o doamnă, pe care să o asculte și să „facă ce trebuie”. Ea afirmă că s-a supus, îndeplinind indicațiile șefului și crezând că în privința lui Cazacu va fi pornit doar un proces contravențional.
„Niciodată nu m-am gândit că atât de ușor poate fi distrusă viața unui om”
„În privința lui Vitalie Cazacu a fost pornit dosar penal, acesta a fost plasat în arest, iar o perioadă de timp a fost internat forțat la Spitalul de Psihiatrie. Eu am rămas șocată de cele întâmplate, nu m-am așteptat la așa urmări și consecințe (…) Vitalie Cazacu este invalid de gr. I, are 3 copii la întreținere, dintre care 2 sunt studenți și unul minor, iar plasarea lui în arest și în Spitalul de Psihiatrie i-a înrăutățit foarte tare starea sănătății. (…) Regret foarte mult cele întâmplate și niciodată nu m-am gândit că atât de ușor poate fi distrusă viața unui om prin fabricarea unui dosar penal și plasarea lui în arest”, conchide femeia.
V.E. susține că această stare de lucruri a și făcut-o să-și dea demisia pe 2 august 2018. Femeia atrage atenția la faptul că i-ar fi explicat procurorului că informația din plângerea sa depusă la poliție a fost denaturată, ea fiind constrânsă psihic și moral de către Pavliuc să dea declarații contra lui Cazacu. „I-am comunicat procurorului că sunt de acord oricând să dau declarații veridice pe marginea acestui caz, dar procurorul nu a dorit să mă asculte”, subliniază ea.
Plângerea femeii a fost respinsă și de CSM. Astfel, pe 19 august 2020, Vitalie Cazacu a fost condamnat la trei ani de închisoare de către judecătoarea Maria Tertea de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, instanță condusă în prezent de Ghenadie Pavliuc. Cazacu mărturisește că, în afară de bătăile pe care le-a primit de la polițiști, procurorul Cernalev l-ar fi înjosit pe toată durata urmăririi penale. Atât el, cât și avocatul său Iurie Spânu, susțin că procurorii au refuzat să-l interogheze după ce l-au pus sub învinuire, scriind în procesele verbale de audiere că el ar fi refuzat să depună mărturii. „Chiar și examinarea cauzei la Judecătoria Ciocana trezește multiple semne de întrebare, pentru că judecătoarea Tetrea este subordonata lui Pavliuc”, susține avocatul Spânu.
„Venea în fiece seară și o maltrata în cadrul instanței”
Pe V.E. nu am reușit să o găsim. Rudele ei ne-au dat de înțeles că e plecată peste hotare. În schimb, Ghenadie Pavliuc a infirmat categoric toate acuzațiile ce i s-au adus. El dă asigurări că era imposibil să-i facă avansuri unei femei în sediul Judecătoriei Chișinău, unde există o monitorizare video strictă. „Acolo sunt camere și nu poți să faci o acțiune indecentă, amorală”, menționează el. Magistratul ne-a mai spus că Vitalie Cazacu face parte din lumea interlopă și că venea zilnic în clădirea Judecătoriei, unde o maltrata pe V.E.
„Cum să dau explicații vizavi de niște circumstanțe care nu au avut loc? Eu nici n-o cunosc la față. Avea un concubin, care venea în fiece seară și o maltrata în cadrul instanței, până când problema a fost discutată la o ședință în cadrul instanței judecătorești… Li s-a interzis, pentru ca violența pe care o făceau în cadrul instanței să fie evitată și să o aplice în altă parte. El e din lumea interlopă și o ținea prin subsoluri. Eu am văzut-o de două ori. Numai când a fost târâtă de păr și a venit plină de sânge și cu o coastă ruptă… Atunci, în prezența altor angajați, i s-a recomandat să depună o plângere la poliție. A doua oară am văzut-o când a depus cererea de demisie. Și a fost o cauză penală împotriva concubinului, care se examina la un procuror, care era finul meu. Și așa o legătură au vrut să facă, ca și cum ea a fost impusă, ca să fi legătura între Pavliuc și Cernalev”, a menționat judecătorul.
O coastă ruptă…
Pavliuc spune că a trimis și el la poliție niște materiale, solicitând tragrea la răspundere a V.E pentru calomnie, dar nu s-a interesat ce a urmat apoi. Cât privește afirmațiile sale precum că femeia ar fi venit la serviciu cu o coastă ruptă și plină de sânge atunci când i s-ar fi recomandat să se adreseze la poliție, acestea par a fi niște fabulații, dacă avem în vedere concluzia medicilor legiști, care la 11 mai 2018 au constatat că victima a suportat leziuni corporale neînsemnate și nici nu au adus vorba despre vreo fractură a coastei. De asemenea, dacă la Judecătoria Chișinău există atâtea camere video, încât un judecător trebuie să fie atent și la vorbele pe care le adresează unei femei, cum și de ce au fost trecute cu vederea presupusele maltratări zilnice la care Cazacu ar fi supus-o pe V.E. chiar în incinta instituției, după cum spune judecătorul?
Ghenadie Pavliuc a devenit cunoscut opiniei publice după ce i-a aplicat lui Ilan Şor un mandat de arestare la domiciliu, iar apoi l-a eliberat și pe această măsură preventivă. Tot el l-a trimis după gratii pe Vlad Filat și l-a salvat de puşcărie pe fostul deputat Valeriu Guma, condamnat în România la patru ani de închisoare. O hotărâre a unui complet de judecată din care a făcut parte și Pavliuc, în dosarul Ceaicovschi vs R. Moldova, a fost obiect de examinare la CtEDO. În consecință, statul nostru a fost obligat să achite prejudicii de 14 mii de euro. În acest an, magistratul s-a înscris de două ori în concursul pentru suplinirea funcției de judecător la Curtea Supremă de Justiție, dar și-a retras candidatura din ultimul concurs. Potrivit portalului anticorupție.md, Ghenadie Pavliuc locuiește într-o zonă de lux a Chișinăului.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.