Candidații la funcția de președinte al Republicii Moldova au depus noi rapoarte financiare la Comisia Electorală Centrală (CEC), după startul campaniei electorale dat la 2 octombrie. Rapoartele arată că Renato Usatîi a cheltuit, până acum, peste 5,1 milioane de lei pentru publicitate, în timp ce Maia Sandu a investit cei mai mulți bani în materiale promoționale. Dorin Chirtoacă nu are, deocamdată, cont bancar, în timp ce Octavian Țicu a rămas cu un sold de nici 300 de lei, transmite SafeNews.md cu referire la zdg.md.
5,1 milioane de lei – Usatîi investește în promovare
Candidatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, trece în raportul depus la CEC, la 16 octombrie, cheltuieli de peste 6,13 milioane de lei. Acesta este de departe pretendentul la fotoliul de șef al statului cu cele mai multe cheltuieli raportate.
Usatîi declară cele mai multe cheltuieli la capitolul publicitate – 5,1 milioane de lei, dintre care peste 3,4 milioane de lei au fost folosite doar pentru publicitate televizată, iar peste 828 mii de lei au fost investiți în publicitate online.
Cât privește materialele promoționale, candidatul spune că a cheltuit puțin peste 516 mii lei pe ele, în timp ce alte 500 de mii de lei sunt raportate drept cheltuieli pentru transport.
La 16 octombrie, soldul mijloacelor bănești raportate de Usatîi constituie puțin peste 41 mii de lei.
Materialele promoționale, principala sursă de promovare a Maiei Sandu
Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, se află pe următoarea poziție a topului cheltuielilor raportate până la această etapă în campania electorală.
Sandu raportează cheltuieli ce depășesc 1,4 milioane de lei. Cea mai mare parte din bani, aproape 722 de mii de lei, a mers pentru procurarea materialelor promoționale, în timp ce pentru publicitate s-au alocat 632 de mii de lei, dintre care peste 243 de mii de lei pentru cea electronică.
În contul candidatei PAS mai sunt puțin peste 51 mii de lei.
Și Andrei Năstase investește cel mai mult în publicitate
Candidatul Platformei DA, Andrei Năstase, raportează cheltuieli de peste 1,2 milioane de lei. Și Năstase a folosit cele mai multe mijloace bănești pentru publicitate – peste 935 mii de lei. În raport se mai arată că peste 375 de mii de lei au fost cheltuiți pentru publicitate în mijloacele de informare electronice și 334 mii de lei pentru publicitate TV. Totodată, mai sunt indicate peste 187 de mii de lei cheltuieli pentru materiale promoționale și puțin peste 5 mii de lei pentru combustibil.
Candidatul Platformei DA dispune de aproape 1.000 de lei în cont.
Dodon, cu materiale promoționale de aproape 600 de mii de lei
Candidatul independent, dar susținut de PSRM, Igor Dodon, raportează sume modeste în buletinul depus la CEC la 16 octombrie Acesta raportează până acum cheltuieli de circa 724 mii de lei.
Dodon a cheltuit cele mai multe mijloace bănești pe materiale promoționale – 590 mii de lei, dintre care peste 135 mii de lei s-au dus pe tipărirea programului său electoral.
La capitolul cheltuieli pentru publicitate, Igor Dodon indică doar 70 de mii de lei, dintre care 60 de mii de lei au fost pentru publicitatea online.
Conform raportului, Igor Dodon a rămas cu 710 lei în cont.
Candidatul PLDM, Tudor Deliu, indică cheltuieli în valoare de 100 de mii de lei, dintre care aproape 53 de mii de lei au mers pentru publicitatea online, iar 14 mii de lei pentru publicitatea TV.
Cât privește soldul mijloacelor bănești de care mai dispune Deliu, acesta indică 121 de mii de lei.
Dorin Chirtoacă nu are cont bancar, Octavian Țicu a rămas cu mai puțin de 300 de lei, iar Violeta Ivanov indică 0 lei cheltuiți
Candidatul Blocului electoral UNIREA, Dorin Chirtoacă, informează CEC că deși, la 5 octombrie, a fost înregistrat în calitate de candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, până la 16 octombrie acestuia nu i-a fost deschis cont bancar.
Octavian Țicu, candidatul PUN, indică în raportul financiar că a cheltuit peste 133 de mii de lei. Cei mai mulți bani – 708 mii de lei – au fost dați pentru standuri și afișe, iar peste 62 de mii de lei au fost folosiți pentru panourile electorale.
Țicu mai are în cont doar 267 lei.
Candidata Partidului Șor, Violeta Ivanov, nu indică cheltuieli suportate până acum în campania electorală.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.