Acasă Social Reparații în spitale în plină stare de urgență

Reparații în spitale în plină stare de urgență

0

În timp ce tot mai mulți lucrători medicali din instituțiile medicale din țară se plâng de lipsa sau insuficiența echipamentelor medicale de protecție în contextul pandemiei, unele instituții medicale se apucă de reparații.

Printre acestea se numără și  IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, care a inițiat, la data de 26.03.2020, procedura de achiziții de lucrări de reparație în Laboratorul de investigații, cu valoarea estimată de 5 035 470 lei, fără TVA.

Derularea achizițiilor de lucrări de reparație de către spitale contravine pct. 7 din Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale din Republica Moldova nr. 2 din 20.03.2020, care dispune expres că „Instituţiile medico – sanitare publice vor suspenda efectuarea reparaţiilor capitale şi curente, a altor cheltuieli, precum şi achiziţia de mijloace fixe, cu
excepţia celor de necesitate vitală întru acordarea asistenţei medicale”.

Alte achiziții de lucrări de reparații urmează a fi efectuate și la instituțiile medicale ale Ministerului Afacerilor Interne În acest sens, au fost inițiate două proceduri de achiziții. Prima procedură, inițiată la data de 24.03.2020, se referă la achiziționarea de lucrări de reparație a rețelelor de apă și canalizare interioară a Spitalului MAI. mun. Chișinău str. Gh. Asachi, 25b, și are valoare de 4 342 619 lei, fără TVA.

A doua procedură, inițiată la data de 27.03.2020, se referă la efectuarea de lucrări de reparație a etajului 2 al Policlinicii Serviciului Medical al MAI, și are valoarea estimată de 1 559 439 lei, fără TVA.

Deoarece procedurile de reparații pentru instituțiile medicale ale MAI au fost inițiate de Ministerul Afacerilor Interne, iar nu de instituția medicală, acestea nu cad nemijlocit sub incidența dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale nr. 2 din 20.03.2020. Totuși, ținând cont de situația alarmantă și de lipse echipamentelor medicale de protecție din spitale, inițierea acestora contravine principiului prioritizării achizițiilor de necesitate vitală pentru spitale pe durata pandemiei COVID-19.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.