Oamenii legii au descoperit mai droguri în două gospodării din raionul Glodeni în urma unor percheziții. Substanțele narcotice au fost descoperite ieri, 14 octombrie, în baza unor informații operative.
În cadrul cercetărilor efectuate de către ofițeri s-a stabilit că, în ambele gospodării se păstrau substanțe narcotice de tip marijuana, în proporții mari și obiecte artizanale folosite la întrebuințarea substanțelor interzise.
Una din locuințele percheziționate era gestionată de o cetățeană a Ucrainei, care deține permis de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.
Pe ambele cazuri au fost pornite procese penale pentru păstrarea ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de păstrare și întrebuințare.
Potrivit legislației, dacă le va fi demonstrată vinovăția, persoanele riscă o pedeapsă cu închisoare până la 2 ani.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.