Oligarhii-fugari ai Moldovei, România, Occidentul și, evident, George Soros, au luat în soldă opoziția de la Chișinău și caută să pună un reprezentant al acesteia în fotoliul prezidențial. Dacă viitorul președinte – neapărat cetățean străin – va fi omul Occidentului, în Republica Moldova va fi aplicată imediat agenda LGBT, iar pensiile vor fi anulate. Pe deasupra, Transnistria se pregătește de independență, iar singurul care o poate opri – prin federalizare – este bunul creștin ortodox, familist convins și apărător al statalității, Igor Dodon. Și ca și cum toate acestea n-ar fi fost de-ajuns, moldovenilor li s-a mai spus săptămâna trecută și că rapacele imperiu american își obligă „aliații” să îi întrețină militarii și să îi cumpere armamentul, iar elitele mondiale – în frunte cu mai-sus-menționatul Soros – lucrează în laboratoare la o nouă specie de robi și la distrugerea Republicii Moldova.
Marian Voicu
1. Săptămâna Fake News, pescurt
Maia Sandu este finanțată de oligarhii Plahotniuc și Șor
Liderul PAS, Maia Sandu, ar fi primit 18 milioane de dolari de la oligarhi pentru campania prezidențială din această toamnă. Narațiunea servită este că Maia Sandu ar fi, de fapt, o exponentă a corupților pe care doar pretinde că îi combate; în context, se încearcă o confiscare a discursului anti-corupție și poziționarea lui Igor Dodon pe acest culoar.
Mădălin Necșuțu
Candidații la președinție sunt străini în slujba lui Soros
Candidații la președinția Republicii Moldova sunt și cetățeni ai altor țări, au legături cu rețeaua lui George Soros și nu cred în valorile tradiționale, ortodoxe, ale familiei. Cel care face excepție de la această regulă este, desigur, actualul președinte pro-rus, pro-familie și drept-credincios, Igor Dodon.
Cătălin Gomboș
Maia Sandu mimează lupta împotriva corupției
Maia Sandu nu este onestă când afirmă că dorește să reformeze justiția și să combată corupția, întrucât nu spune că îi va băga pe judecătorii și procurorii corupți în închisoare dacă va ajunge președinte. Narațiunea pleacă de la un fals grosolan – nu intră în atribuțiile președintelui să facă dreptate, pentru că s-ar încălca principiul separării puterilor în stat – și se înscrie într-o campanie mai amplă de asociere a Maiei Sandu cu corupții. În paralel, se caută acreditarea ideii că Igor Dodon ar fi adevăratul exponent al luptei anti-corupție.
Mariana Vasilache
Mai multe instituții de presă din Republica Moldova, în general afiliate Partidului Socialiștilor și lui Igor Dodon sau apropiate de Kremlin, au publicat masiv știri din declarațiile premierului ucrainean, Denis Șmîgal, despre riscul ca statul să nu poată achita pensiile peste 15 ani, din cauza situației demografice. Mesajul lui Șmîgal a fost scos din context de unele instituții de presă, iar altele au pus accent pe nemulțumirile cetățenilor, fără a explica clar de la ce au pornit. Unele redacții au sugerat că de vină este Occidentul, îndemnând Republica Moldova să nu cadă în aceeași „capcană”. Obiectivul acestor mesaje este de a prezenta situația dintr-o țară aflată în conflict cu Rusia și în proces de apropiere de UE ca fiind una proastă și instabilă și de a determina electoratul din Republica Moldova să nu opteze pentru calea occidentală de dezvoltare.
Cornel Ciobanu
Transnistria vrea independența, dar ar putea accepta să fie parte dintr-o federație cu Moldova
Transnistria este un stat funcțional, apărut ca reacție la șovinismul din dreapta Nistrului, care se poate susține singur și vrea să obțină de jure independența pe care o are de facto. Este posibilă însă și o soluție de compromis – federalizarea Republicii Moldova (e vorba de o mai veche propunere a Moscovei, care în acest fel și-ar menține pârghii serioase la Chișinău), iar cel care o poate face este Igor Dodon.
Mădălin Necșuțu
Americanii își obligă aliații să le întrețină armata
Polonia și statele baltice – dar și alți aliați ai Statelor Unite, cum ar fi Coreea de Sud – sunt forțate să plătească pentru bazele americane de pe teritoriul lor și, pe deasupra, să mai și achiziționeze armament de care nu are nevoie. Narațiunea, care trimite la mitul Imperiului rapace, ignoră faptul că americanii sunt văzuți de țările respective ca garanți ai securității în fața agresivității regionale a Rusiei.
Cătălin Gomboș
2. Dezinformarea săptămânii
Occidentul s-a transformat din observator neutru în „jucător activ” la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, favorizând opoziția, comentează unii experți și instituții mass-media din Republica Moldova. Mesaje similare sunt difuzate de diverse surse de câteva săptămâni. Unii susțin că, prin comparație cu Occidentul, Rusia urmărește neutru alegerile, iar o instituție media nu exclude că Occidentul îi va otrăvi pe reprezentanții opoziției de la Chișinău cu Noviciok, dacă nu-i va conveni rezultatul scrutinului, pentru a avea motiv să nu recunoască alegerile.
Cornel Ciobanu
3. Narațiunile săptămânii
- Statele Unite au un comportament discreționar în țările „aliate”, mai degrabă de imperiu și putere colonială care le exploatează decât de parteneri de securitate; Washingtonul acționează ca un bandit care cere „bani în schimbul protecției”.
- Maia Sandu doar mimează lupta împotriva corupției, fiind ea însăși o exponentă a corupților, finanțată de oligarhii-fugari Vlad Plahotniuc și Ilan Șor.
- Transnistria este o entitate de sine-stătătoare, care se poate susține singură și ar putea opta pentru independență, dar o soluție de compromis o reprezintă federalizarea; Igor Dodon este politicianul capabil să atingă acest compromis.
- Contracandidații lui Igor Dodon reprezintă interese străine și lobby-ul LGBT.
- Ucraina, în particular, și alte state post-sovietice, în general, se vor confrunta cu dificultăți dacă aleg apropierea de UE.
- UE și Occidentul se implică în alegerile prezidențiale din Republica Moldova, spre deosebire de Rusia, care este un „arbitru neutru”; opoziția este controlată din exterior.
- Elita mondială vrea să creeze un nou tip de om pe care să și-l aservească; planul include și distrugerea Republicii Moldova.
4. Hominidul săptămânii
Soros și elita mondială vor să își fabrice robi și să distrugă Moldova
Elita mondială creează o nouă subspecie umană – omul de serviciu – prin înrobirea tehnologică a populației. Americanii şi discipolii lui Soros distrug moralitatea, familia, autoritățile, şcolile, spitalele şi… Republica Moldova.
Mariana Vasilache
*Buletinul a fost realizat de Alianța Internațională a Jurnaliștilor Români • Ediția #4 •
sursa: deschide.md
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.