Candidata Partidului Șor la funcția de președinte al Republicii Moldova, Violeta Ivanov, le solicită membrilor și simpatizanților Partidului Democrat, Partidului Comuniștilor și Partidului Pro Moldova, s-o susțină în campania electorală. Ea a făcut luni, în cadrul unei conferințe de presă, un apel către reprezentanții celor trei partide în acest sens.
Violeta Ivanov susține că a avut întrevederi cu reprezentanți ai celor trei partide și că doleanțele lor coincid cu prevederile programului său electoral.
„Vă invit să susțineți candidatul care împărtășește aceleași viziuni cu ale Dvs, care nu vine să facă politică, dar să realizeze lucruri concrete, care, sunt convinsă, sunt prevăzute și în programele partidelor pe care le susțineți sau din care faceți parte, dar care nu au candidați la aceste alegeri”, a declarat Violeta Ivanov.
PUBLICITATE
Ea s-a adresat membrilor și simpatizanților Partidului Comuniștilor, Partidului Democrat, Partidului Pro-Moldova.
Amintim că, recent, PCRM și alte câteva formațiuni extraparlamentare de stânga și-au îndemnat susținătorii să boicoteze alegerile prezidențiale. PDM și Pro Moldova încă nu au anunțat pe cine vor susține la acest scrutin.


