Doi primari, trei consilieri locali, un vicedirector de spital și un angajat vamal, amendați de ANI

Redacția SafeNews

Inspectoratul de integritate al ANI a emis săptămâna trecută șapte procese verbale cu privire la contravenție în privința unui angajat al Comisiei Naționale a Pieței Financiare, doi primari din raioanele Cimișlia și Drochia, trei consilieri locali și unui conducător de organizație publică din cadrul raionului Râșcani, pentru că au încălcat prevederile legale la depunerea declarațiilor de avere și interese personale.

Totodată, inspectorii de integritate au expediat în instanța de judecată un proces verbal întocmit pe numele unui vicedirector de spital raional pentru nedeclararea și nesoluționarea unui conflict de interese. În baza proceselor verbale cu privire la contravenție din perioada vizată au fost aplicate amenzi în sumă totală de 15 mii lei.

Alte trei cauze contravenționale pentru nedepunerea și depunerea tardivă a declarațiilor de avere și interese personale au fost pornite pe numele unui angajat al Serviciului Vamal și a doi consilieri dintr-o suburbie a capitalei și din raionul Cantemir.

PUBLICITATE

Două controale au fost inițiate pe numele unui primar din raionul Ialoveni și a unui director de școală din Drochia.

Prin sistemul „e-Integritate” au fost repartizate  spre examinare inspectorilor 49 de sesizări. La fel, subiecților declarării au fost eliberate 14 certificate de integritate.

Reprezentanții ANI au participat în opt ședințe de judecată. În total, 94 de apeluri telefonice au fost înregistrate, dintre care 12 – la Linia instituțională de informare.

Actele de constatare ale inspectorilor de integritate le puteți găsi aici.