Viața unui tânăr de 20 de ani, curmată în Chișinău. Ce au stabilit primele verificări

Redacția SafeNews

Un tânăr de doar 20 de ani și-a pierdut viața în noaptea de joi spre vineri, după ce ar fi căzut de la înălțime, în sectorul Râșcani al Capitalei. Tragedia s-a produs la scurt timp după miezul nopții, iar Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.

Potrivit informațiilor preliminare, tânărul ar fi căzut de la balconul unui apartament situat la etajul 14 al unui bloc de locuințe.

În urma examinării preliminare, medicul legist nu a identificat alte leziuni decât cele caracteristice unei căderi de la înălțime.

PUBLICITATE

Oamenii legii au inițiat o anchetă pentru a reconstitui împrejurările în care s-a produs tragedia și pentru a stabili cauza exactă a decesului.

Deocamdată, autoritățile nu au oferit detalii despre circumstanțele care au precedat incidentul. Nu a fost comunicat nici dacă în locuință se aflau alte persoane în momentul producerii tragediei.