FOTO | Suspiciuni de vânat ilicit la Rezina. O armă, o dronă și un binoclu cu vedere nocturnă, ridicate

Redacția SafeNews

Polițiștii din Rezina documentează un caz privind posibila încălcare a regulilor de vânătoare, după ce trei persoane au fost depistate în extravilanul satului Horodiște. Oamenii legii au ridicat o armă, o dronă și mai multe echipamente.

Potrivit Poliției, cele trei persoane sunt membri ai Societății Vânătorilor și Pescarilor și au fost depistate în dimineața zilei de 17 septembrie.

În urma verificărilor, polițiștii au ridicat o armă de vânătoare de model IJ, deținută legal, o dronă Mavic 3T, un binoclu cu vedere pe timp de noapte și șase cartușe de calibrul 12×70 mm.

PUBLICITATE

Automobilul în care se aflau persoanele a fost, de asemenea, ridicat și transportat la parcarea specială pentru efectuarea verificărilor.

Intervenția polițiștilor a fost realizată cu sprijinul autospecialei Dacia Bigster, recepționată în cadrul proiectului ISTROS, implementat prin Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre 2021–2027.

Oamenii legii urmează să stabilească modul și scopul în care au fost utilizate mijloacele depistate, precum și dacă au fost respectate prevederile legale privind exercitarea vânătorii.

Cazul este documentat în baza Codului contravențional, iar polițiștii continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.